„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
Bucurie pentru copiii internaţi în Spitalul Municipal din Oneşti
Tinerii voluntari ai Asociaţiei „Sfânta Anastasia“, coordonaţi de părintele Silviu Butucaru, au vizitat joi, 28 decembrie 2017, copiii internaţi în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase ale Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca“ din Oneşti. Activitatea în cadrul căreia s-au oferit daruri s-a desfăşurat prin proiectul „Moş Crăciun pentru toţi copiii“, implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. De asemenea, în decursul lunii decembrie, s-a reuşit să se strângă şi să se distribuie jucării pentru camera de socializare a compartimentului pediatrie. S-au mai achiziţionat perdele vesele cu personaje din desene animate, coroniţe de Crăciun şi 1.300 de pamperşi pentru copilaşii internaţi în aceste secţii.


