„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Cântul Păstorilor”, la a III-a ediţie
Miercuri, 12 decembrie, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Festivalului „Cântul Păstorilor”, la Pavilionul Artistic al Ateneului din Iaşi, în Piaţa Unirii.
Festivalul de colinde „Cântul Păstorilor”, ediţia a III-a, a fost organizat de Protopopiatul 3 Iaşi. Au participat şapte coruri de copii şi tineret („Lia Ciocârlia” - Podu Iloaiei, „Flori Leţcănene” - Leţcani II, „Melos” - Mogoşeşti, „Storneştenii” - Storneşti, „Muguraşul” - Pocreaca, „Rusalia” - Satu Nou, „Ciurbeştenii” - Ciurbeşti) şi două coruri din Iaşi.
„A fost un bun prilej să aducem slavă lui Dumnezeu în preajma Praznicului Naşterii Domnului, prin colinde tradiţionale şi poezii creştine, dar, totodată, să îi cinstim pe eroii patriei care au luptat pentru Marea Unire din 1918, prin cântece şi poezii patriotice. Timp de două ore, tineri de diferite vârste, de la clasa pregătitoare până la liceu, coordonaţi de profesori şi preoţii din parohiile lor, au reuşit să aducă bucurie şi emoţie spectatorilor cu vocile lor curate şi cristaline”, ne-a declarat preotul Bogdan-Iulian Mihalachi, responsabil de activităţile cu tineretul al Protopopiatului 3 Iaşi.