„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
Examen de capacitate preoţească, în Eparhia Romanului şi Bacăului
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează, cu binecuvântarea şi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, luni, 28 martie 2016, la Centrul eparhial Roman, sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească pentru tinerii absolvenţi de teologie, fii duhovniceşti ai eparhiei.
Perioada de înscriere este 15 februarie - 15 martie 2016, la secretariatul Centrului eparhial.
Examenul de capacitate are drept scop cercetarea chemării pentru preoţie şi verificarea cunoştinţelor dobândite în instituţiile de învăţământ teologic din cadrul Patriarhiei Române, pentru a fi utilizate în viaţa pastoral-misionară, potrivit cerinţelor vremii.
Informaţii privind documentaţia necesară pentru înscrierea la examenul de capacitate se pot obţine la tel. 0728880504, preot Daniel Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc, iar tematica poate fi consultată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la pagina administrativ.


