„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Casă pentru doi copii orfani
Părintele Petrică Lehaci, parohul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi, împreună cu enoriaşii parohiei, se alătură campaniei „Împreună ridicăm o casă” derulată de ASCOR Iaşi, prin care studenţii voluntari doresc să ridice o casă pentru doi copii orfani din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi.
Colaborarea dintre Parohia „Sfântul Nectarie” şi ASCOR Iaşi este una rodnică, fapt pentru care am reuşit împreună să aducem de Crăciun, doi ani consecutiv, bucurie celor aproximativ 1.000 de copii din spitale, prin oferirea de cadouri, prin prezenţa şi prin colindul nostru.
De asemenea, la Taina Sfântului Maslu pe care o săvârşesc preoţii în Postul Mare în diferite spitale din Iaşi şi la Centrele de bătrâni, unde membrii ASCOR desfăşoară activităţi de voluntariat săptămânal, a avut în mijlocul credincioşilor moaştele Sfântului Nectarie, care au fost aduse de la Parohia „Sfântul Nectarie”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi cu sprijinul părintelui Petrică Lehaci.
Ne bucurăm de această colaborare şi, mai ales, de faptul că în Cetatea Iaşilor studenţii care doresc să se implice în activităţi sociale găsesc deschidere la preoţii şi enoriaşii ieşeni care se alătură cu inima largă acestor campanii şi demersuri pentru cei aflaţi în nevoi şi lipsuri materiale.
Cei care doresc să sprijine campania demarată de Asociaţia noastră „Împreună ridicăm o casă” pot face donaţii în subcontul ASCOR Iaşi, cu menţiunea: „Donaţie pentru construirea casei”: RO61 BRDE 240S V952 3528 2400 - subcont ASCOR Iaşi, BRD - sucursala Iaşi. (Andrei Mocanu, coordonatorul Departamentului de Asistenţă Socială ASCOR Iaşi; coordonatorul campaniei „Împreună ridicăm o casă”)