„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Cateheze pentru „tineri de toate vârstele“ în Protopopiatul Săveni
Mijlocul Postului Mare a fost marcat în Protopopiatul Săveni de susţinerea catehezelor demonstrative, având ca referinţă programa catehetică pe anul 2016. Pentru că ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, când, în vechime, erau botezaţi numeroşi oameni, nu putem să nu remarcăm faptul că acei oameni erau catehizaţi tocmai în perioada premergătoare Paştilor. Săptămâna 4-8 aprilie, deşi face parte dintr-o perioadă aglomerată pentru preoţi şi credincioşi deopotrivă, a fost prilej de a ne arăta faptul că programul catehetic este ca o plinire a celorlate activităţi specifice perioadei calendaristice în care ne aflăm.
Desfăşurate pe raza celor nouă cercuri pastoral-misionare ale Protopopiatului Săveni, catehezele au reuşit să îi distragă de la rutina zilnică pe credincioşii de toate vârstele preţ de câteva ore. Astfel, majoritatea participanţilor s-au implicat activ şi au fost plăcut surprinşi de metodele antrenante care au fost folosite în ceea ce priveşte învăţarea şi fixarea de noi cunoştinţe referitoare la credinţa noastră. S-a dovedit în mod practic faptul că vârsta şi pregătirea fiecăruia nu pot fi impedimente în a pricepe adevărurile şi învăţătura de credinţă, atunci când ele sunt transmise folosindu-se metode adecvate în acest sens. Atât copiii, cât şi adolescenţii, adulţii sau chiar şi cei trecuţi de prima tinereţe au manifestat o sete de cunoaştere deosebită datorită metodelor active de lucru. Astfel, dacă la ascultarea unei predici unii credincioşi riscă să devină neatenţi după primele cincisprezece - douăzeci de minute, la o cateheză atenţia este mereu sporită în special prin caracterul interactiv şi atractiv al metodelor folosite. Dintre metodele descrise în programa catehetică, cele mai folosite în susţinerea catehezelor au fost: Brainstormingul, Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat, Cadranele, Metoda 6-3-5, Turul Galeriei, Răspunde-Aruncă-Interoghează, Cutia întrebătoare, Rebusul.
Feedback-ul primit de la participanţi
La aceste cateheze s-a urmărit şi primirea unui feedback sau a unui ecou imediat, atât din partea participanţilor, cât şi din partea invitaţilor, prin completarea unor chestionare anonime concepute special în acest sens. Majoritatea chestionarelor au evidenţiat faptul că informaţiile transmise au fost foarte importante, corecte şi uşor de înţeles, iar cei mai mulţi dintre participanţi şi-au arătat interesul în a mai participa la astfel de cateheze pe viitor. La secţiunea aplicării în viaţa de zi cu zi a informaţiilor prezentate în cateheză, majoritatea celor chestionaţi au completat într-o lumină pozitivă şi promiţătoare, ţinând cont de specificul fiecărei teme în parte: „Îmi voi asculta mai mult părinţii, îi voi respecta mai mult şi îi voi ajuta când vor avea nevoie.“; „Voi încera să nu mai păcătuiesc, îndreptându-mă pe calea cea bună.“; „Voi încerca să le explic şi altora cât de importante sunt lucrurile învăţate.“, iar printre impresiile participanţilor am mai găsit: „Ora petrecută în biserică la cateheză a fost de un real folos pentru a înţelege unele noţiuni.“; „Modul în care a fost prezentată tema a atras atenţia şi nu a fost plictisitor“; „Ca puncte forte în susţinerea catehezelor au fost scurtele filmuleţe cu un mesaj profund, sau formatul Power Point al catehezei - redate cu ajutorul videoproiectorului, precum şi folosirea flipchartului sau a altor mijloace moderne de lucru. Însă, acolo unde mijloacele moderne au lipsit, s-a văzut în schimb măiestria susţinătorului catehezei în a capta atenţia celor prezenţi prin mijloace clasice“.
„Este incredibil să vezi cum tinerii pe care cu greu îi poţi stăpâni la o oră de curs, sunt atraşi de mesajul sincer transmis de preot“
Într-un mod deosebit de plăcut s-au remarcat în susţinerea catehezelor preoţii trecuţi de prima tinereţe, care au reuşit - prin experienţa lor - să îi atragă şi să le capteze atenţia tinerilor participanţi. În acest sens putem spune că, într-adevăr, sufletul preotului nu îmbătrâneşte odată cu trupul, ci rămâne tânăr, dar cu o experienţă pe care, dacă nu ar împărtăşi-o şi altora - tineri în special -, i-ar priva pe aceştia din urmă de lucruri care uneori cântăresc destul de greu în viaţa omului. „Este incredibil să vezi cum tineri şi copii pe care cu greu îi poţi stăpâni la o oră de curs, având la îndemână catalogul, sunt atraşi pe de altă parte de mesajul sincer transmis prin măiestria şi experienţa preotului care, pe lângă duhovnic, le poate fi celor mai mulţi bunic“, declara un cadru didactic invitat la o cateheză demonstrativă.
Părintele protopop de Săveni a fost prezent la majoritatea catehezelor susţinute, încurajându-i pe părinţii implicaţi în susţinerea catehezelor, dar şi pe invitaţi. „Părinţii au înţeles cât de importantă este activitatea catehetică în misiunea pastoral-misionară pe care o au de îndeplinit. La ora de cateheză se creează o relaţie deosebită preot - credincioşi, relaţie rezultată din caracterul interactiv al catehezei, iar credincioşii pleacă cu un bagaj important de cunoştinţe dobândit într-un mod facil şi, mai ales, cu dorinţa de a se întoarce la astfel de activităţi. Majoritatea catehezelor s-au ridicat la nivelul aşteptărilor şi s-a văzut experienţa preoţilor în susţinerea unor astfel de activităţi, iar acolo unde au mai fost mici scăpări, acestea au fost cauzate de faptul că unii preoţi sunt la început de drum, dar s-au compensat prin râvna de care dau şi vor da dovadă pe viitor“, a declarat pr. protopop Constantin Macuc. La unele catehezele susţinute a participat şi părintele inspector Bogdan Racu, arătând faptul că inspectorul pe latura catehetică nu vine doar să verifice cum se susţine o cateheză, ci, mult mai mult, vine cu sfaturi utile în îmbunătăţirea pe viitor a activităţii catehetice, încurajându-i pe susţinători şi pe invitaţi prin cuvinte care nu sunt doar teorie, cuvinte ce vin din experienţa practică a sfinţiei sale, şi, la rândul lor, sfaturile se pot pune foarte bine în practică la fiecare parohie în parte.
Pe lângă datoria de a liturghisi, preotul paroh are şi frumoasa datorie de a învăţa, de a sădi adevărul de credinţă în sufletele credincioşilor de toate vârstele, pregătind un popor bineplăcut lui Dumnezeu. Încheiem cu imaginea scripturistică a necesităţii unei activităţi susţinute în ceea ce priveşte îndrumarea şi învăţarea credincioşilor prin catehizare: „Şi văzând Iisus mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său“ (Matei 9, 36-38). (Responsabil cu cateheza, pr. Cristian Dumitraş)