„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cerc pastoral în parohia Chiriţeni
În parohia Chiriţeni, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea unui cerc pastoral-misionar. De dimineaţă au fost săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie, fiind citite mai multe rugăciuni pentru ploaie. Părintele Valentin Ioan Anghel de la parohia Potoci a susţinut referatul cu tema "Rugăciunea şi efectele ei în viaţa creştinului şi a vieţii noastre de zi cu zi." După cum ne-a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, la slujba Sfintei Liturghii din ziua pomenirii Sfântului Pantelimon au participat credincioşii din parohia Chiriţeni şi din parohiile învecinate. "Am îndemnat credincioşii să-i crească pe copii în duhul credinţei ortodoxe şi să intensifice rugăciunea, mai ales în această perioadă de secetă. De asemenea, am apreciat lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Gheorghe Avarvarei, care a înălţat cu sprijinul credincioşilor o nouă biserică parohială, ce va primi veşmântul picturii. În parohia Chiriţeni a fost ridicată în ultimii ani o casă parohială şi un aşezământ social. Casa socială urmează să fie finalizată şi dotată cu cele necesare. Nădăjduim că prin ajutorul lui Dumnezeu, al Sfântului Nicolae, ocrotitorul acestei parohii, având sprijinul enoriaşilor, toate aceste lucrări vor fi duse la bun sfârşit", a spus pr. protopop Mihai Damian.