Chiril şi Metodie - Părinţi ai unui alfabet folosit timp de cinci secole în Ţările Române

De multe ori nu conştientizăm că noi, românii, suntem printre puţinii ortodocşi care dialogăm cu Dumnezeu în limba pe care am învăţat-o încă din leagăn. Nu ne chinuim la slujbe să traducem mesajul Bisericii, în timp ce acasă vorbim altfel. Noi, românii, suntem privilegiaţii textului liturgic. Spaţiul grec şi cel filoslavon folosesc în cult limbile sacre, care diferă cu mult faţă de limba vorbită zi de zi.

Ţările Române, aflate la graniţa celor două mari tradiţii, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au demonstrat că, în primele secole, strămoşii noştri au folosit limba de acasă şi la biserică. Apoi, odată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească şi în actele oficiale, această limbă a ajuns şi pe buzele slujitorilor sfinţiţi. Primele cărţi caligrafiate, apoi tipărite au fost în slavonă. Abia prin secolul al XVI-lea, în cărţile de cult s-a simţit nevoia limbii române. Conform principalilor cercetători în domeniul lingvisticii, timp de cinci secole, strămoşii noştri au folosit o scriere care astăzi ne este aproape necunoscută - alfabetul chirilic.

O pagină din istoria cărţii şi a limbii române, scrierea chirilică are drept părinţi doi sfinţi, Chiril şi Metodie, pomeniţi în sinaxarul ortodox în ziua de 11 mai.

Două lumânări orientale în Occident

Născuţi şi crescuţi în Tesalonicul bizantin al secolului al IX-lea, Sfinţii Chiril şi Metodie sunt consideraţi până astăzi părinţii unei culturi care a schimbat istoria lumii. Trăitori într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de proto-slavonă şi greacă, cei doi fraţi au beneficiat de o educaţie aleasă. De la Tesalonic la Constantinopol, ei şi-au continuat educaţia la cea mai prestigioasă instituţie a Orientului - universitatea întemeiată de împăratul Teodosie cel Mare şi reorganizată de către dinastia macedoneană.

Buni cunoscători ai teologiei, dar şi ai limbilor de circulaţie de la acea vreme, tinerii au făcut parte din mai multe delegaţii misionare întreprinse în Orientul Mijlociu. Deşi au avut o activitate impresionantă la Constantinopol, istoria i-a reţinut în legătură cu slujirea lor în Occidentul Europei.

În anul 862, diplomaţii şi teologii bizantini Chiril şi Metodie au fost invitaţi de către prinţul Rastislav al Moraviei Mari să propovăduiască creştinismul pe meleagurile din inima Europei. Deşi au acceptat cu gândul că va fi o misiune la fel ca şi celelalte, călătoria în Occident a însemnat drumul vieţii lor.

Ajunşi în mijlocul unui popor vorbitor al dialectelor slavone şi împărţit între cultura germanică şi răsăritul ortodox, cei doi misionari s-au văzut nevoiţi a căuta un mijloc de comunicare, dar şi de unitate a poporului slav. Această muncă nu a fost uşoară, dar aşa s-a născut alfabetul chirilic, denumit după numele Sfântului Chiril. Preoţii franci din Moravia s-au opus cu înverşunare folosirii limbii slave. În speranţa că vor primi sprijinul episcopal în ceea ce priveşte folosirea alfabetului nou creat, cei doi fraţi au plecat la Roma.

Aici, papa Adrian al II-lea le-a acordat permisiunea de a folosi limba slavă şi noul alfabet. La câteva luni după aceea, în timp ce erau încă la Roma, Chiril s-a îmbolnăvit grav. În mai puţin de două luni, la doar 42 de ani, a murit.

Sfântul Metodie s-a întors în Moravia, fiind numit arhiepiscop al noii eparhii. Însă, liniştea a întârziat să apară. După multe arestări şi condamnări, cu sănătatea şubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenţii săi, Metodie a murit în ziua de 6 aprilie 885.

Un insucces aparent, am putea spune, privind din afara istoriei. Însă, astăzi, 435 de milioane de oameni vorbesc limbi de origine slavă şi au acces la o traducere a Bibliei, folosindu-se de alfabetul chirilic.

Alfabetul chirilic - element de unitate creştin-ortodoxă

Fraţii Chiril şi Metodie sunt cunoscuţi mai ales pentru dezvoltarea alfabetului glagolitic, care a fost folosit ca să ducă literatura şi cultura creştină printre slavi, în propria lor limbă. Cu unele adăugiri ale ucenicilor, acesta este folosit în prezent de majoritatea popoarelor slave.

Europa de Est şi cea de Sud-Est şi-au trăit cultura creştină prin munca celor doi fraţi sfinţi. Din mărturiile biografice, în urma unei rugăciuni, Dumnezeu le-a descoperit scrierea slavă - după care Chiril a compus literele şi a început să traducă Evanghelia. Alfabetul creat de Sfântul Chiril poartă numele de glagolitic, care vine de la slavonescul glagol, în traducere românească - cuvânt.

Strămoşii noştri i-au zis „Azbuche“, după denumirea tradiţională a primelor două litere az şi buche. După multe modificări şi adăugiri, creaţia celor doi sfinţi a devenit, începând cu secolul al X-lea, partea scrisă a limbii de redactare a textelor bisericeşti, folosită la toate popoarele slave ortodoxe. Cărţile bisericeşti răspândite la români, începând cu secolele X-XV, au fost scrise în alfabetul Sfinţilor Chiril şi Metodie, grafia rămânând aproape neschimbată.

În anul 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în locul celui chirilic, perioadă de tranziţie, care a durat câteva decenii.

O pagină importantă din existenţa noastră, scrierea chirilică ne poate astăzi ajuta să desluşim trăirea de aproape cinci sute de ani a strămoşilor. Un alfabet ce ne aduce aminte de istoria cărţii şi a tiparului, dar şi de faptul că noi, românii, suntem privilegiaţii textului liturgic - înţelegând fiecare cuvânt împărtăşit în spaţiul Dumnezeieştii Liturghii.