„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Cinci ierarhi la sfinţirea bisericii mănăstirii de la Movila lui Burcel
De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, în istoria Complexului monahal Movila lui Burcel, comuna Micleşti, s-a mai scris o filă, una încărcată de frumuseţea şi măreţia slujbei de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", ce a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu alţi patru ierarhi ai Bisericii noastre. Slujba arhierească de târnosire, alături de frumuseţea şi liniştea locurilor unde este aşezată venerabila mănăstire, a făcut ca mii de pelerini să-i calce pragul în această zi şi să se închine în altarul proaspăt târnosit. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, părintele arhimandrit Ştefan Guşă a primit din partea Înaltpreasfinţitului Teofan „Crucea Moldavă", cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Zi de mare sărbătoare la una dintre cele mai reprezentative aşezăminte monahale ale Episcopiei Huşilor, mănăstirea de lângă Movila lui Burcel, unde ieri, 21 mai 2017, a fost sfinţită biserica din incintă, cu hramul Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
Slujba de târnosire, urmată de Sfânta Liturghie, a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, înconjuraţi de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale, judeţene şi centrale.
Locaşul de cult a fost stropit cu apă sfinţită şi uns cu Sfântul şi Marele Mir, iar în masa Sfântului Altar au fost aşezate moaşte. După aşezarea moaştelor în masa altarului, a urmat spălarea şi ungerea Sfintei Mese cu apă sfinţită şi cu mir, iar icoane ale celor patru evanghelişti au fost prinse de masa altarului, câte una la fiecare colţ. Slujba a continuat cu punerea unui acoperământ subţire pe sfânta masă, strâns de altar cu o bandă tricoloră şi pecetluit, după care masa altarului a fost împodobită cu un alt acoperământ mult mai bogat ornamental, precum şi cu celelalte obiecte sfinţite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul şi lumânări.
După sfinţirea altarului şi împodobirea lui, întreaga biserică a fost cădită, iar ierarhii prezenţi au uns cu Sfântul Mir cei patru pereţi ai bisericii şi sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii cu mir.
Stareţul Mănăstirii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" a primit „Crucea Moldavă"
După Sfânta Liturghie, credincioşii s-au bucurat de cuvântul de învăţătură rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan: „Este chemare sfântă pentru toţi oamenii să înţeleagă că nimic nu este mai important în lume, pe de o parte, decât credinţa în Hristos Dumnezeu, iar pe de altă parte, familia creştină: tatăl, mama şi pruncii lor. Având pe Dumnezeu în ceruri şi în inima noastră, având familia lângă noi, nici un val şi nici un vânt nu pot să ne dărâme determinarea noastră pentru a fi cu Dumnezeu şi Biserica Sa. Este chemare, de asemenea, sfântă, pentru noi, arhiereii, şi pentru preoţi să luptăm pentru apărarea credinţei celei adevărate. Este chemare sfântă pentru conducători să aibă în vieţile lor icoana Sfântului Împărat Constantin, om bogat, om puternic, conducător al întregii lumi cunoscute în vremea sa, care şi-a ales ca stindard Sfânta şi Dumnezeiasca Cruce, prin care a înţeles că poate birui toate vrăjmăşiile care se îndreaptă asupra omului, asupra lumii, asupra Bisericii".
De asemenea, Preasfinţitul Părinte Corneliu a ţinut o alocuţiune: „Ridicarea fiecărei biserici este o mărturie de prezenţa luminii Învierii care nu apune niciodată. Când intrăm în biserică, ne întâlnim cu Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii, care luminează cunoştinţa şi care ne scoate pe noi din întunericul acestei lumi care, din păcate, este tot mai mult răspândit de fiii întunericului, ai minciunii şi ai neadevărului. Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ieri, astăzi şi în veac, este Acelaşi, este Adevărul".
La final, arhimandritul Ştefan Guşă, stareţul Mănăstirii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" a primit „Crucea Moldavă" pentru eforturile depuse la ridicarea locaşului de cult.
Biserica sfinţită duminica aceasta la mănăstirea de pe Movila lui Burcel îl are ca ocrotitor pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, iar piatra de temelie a fost pusă pe 21 mai 2007, în ziua sfinţirii unei alte biserici de dimensiuni mai mici.