„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Clopote noi la bisericuţa voievodală din Rădăşeni
Biserica de lemn din Rădăşeni, ctitorită de voievodul Ştefan Tomşa, a primit ieri, 8 septembrie 2015, patru clopote noi. Acestea au fost sfinţite de un sobor de preoţi din comună, după săvârşirea Sfintei Liturghii. La sfârșitul slujbei, părintele paroh Constantin Rotar le-a mulțumit tuturor celor care au sprijinit această înzestrare cu clopote noi a bisericii ocrotită, de mai bine de patru veacuri, de Sfinții Mercurie și Ecaterina.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, părintele Constantin Georgian Rotar a vorbit despre rolul clopotelor în viața Bisericii, subliniind că acestea ”reprezintă glasul lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la rugăciune. De asemenea, pe timp de furtună, alungă trăsnetele, fulgerele și înseninează văzduhul. Așadar, pe lângă semnificația liturgică, au și una de ocrotire pentru comunitățile creștine. Clopotele îi cheamă pe cei vii la rugăciune și-i plâng pe cei care au trecut la Domnul, în drumul lor spre cimitir. Nu trebuie să ne gândim la clopote ca la niște instrumente muzicale, ci ca la niște mesageri care, prin sunetele lor duioase, ajung în Cer și laudă pe Domnul”.
Cele patru clopote se alătură altor patru pe care biserica din Rădăşeni le păstrează în zestrea sa, cel mai vechi datând de la 1870. Clopotele sfinţite în ziua prăznuirii Naşterii Maicii Domnului au fost realizate la Turnătoria TurProd din Târgu Mureş, costurile fiind acoperite prin contribuţia enoriaşilor parohiei, a unor binefăcători şi a familiei părintelui paroh Constantin Rotar. La sfârşitul slujbei, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă creştină, organizată de gospodinele din Rădăşeni.