„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Clopoţel pentru demnitate!“, în Parcul Copou din Iaşi
Copiii de la mai multe şcoli şi grădiniţe din Iaşi au marcat Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. Joi, 15 iunie 2017, tinerii au venit în Parcul Copou din Iaşi pentru a participa la activitatea „Clopoţel pentru demnitate!“.
Parcul Copou din Iaşi a găzduit joi, 15 iunie 2017, o activitate dedicată Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. Pe lângă reprezentanţii şi voluntarii organizatorilor (Asociaţia Psiterra, Asociaţia „Aproape de Oameni“ Iaşi, Sucursala Teritorială Iaşi a CNASR, Asociaţia Atitudini pentru Viaţă „Vatra Cetăţii“ - APV, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun“ - Grădiniţa cu Program Normal Numărul 21 din Iaşi), manifestarea s-a bucurat de prezenţa copiilor şi a numeroşi vârstnici. Tinerii au desenat pe asfalt mai mulţi clopoţei în interiorul cărora au avut mesaje de susţinere pentru vârstnici. „Am venit în Parcul Copou cu un grup frumos de organizaţii care ni s-au alăturat. Împreună cu noi au fost copii de la câteva grădiniţe şi şcoli din Iaşi care au desenat un clopoţel dedicat Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici. Abuzul asupra vârstnicului tinde să fie un fenomen ascuns care nu face altceva decât să îndepărteze oamenii între ei. În acelaşi timp, oamenii înaintaţi în vârstă care sunt singuri şi abandonaţi nu mai cer ajutorul comunităţii. Astfel, acest clopoţel, care ne duce cu gândul la recreaţia mare sau la începutul unui an şcolar, are rolul de a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte vârstnicul abuzat. Noi avem un rol important în acest sens. În primul rând, nu suntem de acord ca acest fenomen să se petreacă cu bunicii noştri. Prin faptul că nu conştientizăm, participăm fără să vrem la marginalizarea vârstnicilor. Clopoţelul pentru demnitate nu vine doar să propună redescoperirea unei vieţi demne, ci are rolul de a recupera demnitatea profesionistului, medicului, psihologului, lucrătorului social s.a. Evenimentul nostru este creat pentru ca toate generaţiile să-şi dea mâna“, a subliniat Ovidiu Gavrilovici, preşedintele Asociaţiei Psiterra din Iaşi. Evenimentul a făcut parte din activităţile de sustenabilitate ale proiectului „Refuz să mai suport abuzul în tăcere!“, implementat de către Asociaţia Psiterra, în parteneriat cu Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon“, Asociaţia „Aproape de Oameni“ Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi, Asociaţia Everest, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi şi Societatea Medicilor Generalişti/Medici de Familie Iaşi.