„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Colegiul „Sfântul Nicolae“ a reprezentat România la „Înâlnirea anuală a membrilor şi coordonatorilor de organizaţii creştine studenţeşti“
În perioada 2-6 martie 2016, Colegiul „Sfântul Nicolae“ a fost reprezentat de membrii Bogdan Napa şi Flavius-Ştefan Popa la „Înâlnirea anuală a membrilor şi coordonatorilor de organizaţii creştine studenţeşti“ (Staff and Officers Meeting), eveniment organizat de Federaţia Studenţilor Creştini din Europa (WSCF Europe), în Oslo - Norvegia.
Cei doi studenţi teologi ieşeni au dat curs invitaţiei WSCF Europe de a participa la această întâlnire, reprezentând România şi promovând valorile spirituale şi tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe. În cadrul acestui eveniment au fost prezenţi reprezentaţi ai diverselor mişcări şi asociaţii creştine studenţeşti din ţări precum Italia, Franţa, Austria, Belarus, Olanda, Marea Britanie, Bulgaria, Irlanda sau Suedia. Întâlnirea a avut ca scop formarea reprezentanţilor în vederea folosirii, într-un mod benefic, a tuturor mijloacelor de comunicare în mediul on-line. S-au organizat workshopuri privind metodele de lucru cu tinerii, managementul voluntarilor şi implicarea lor în activităţi. Aceste ateliere s-au desfăşurat la sediul Ligii Creştine din Norvegia şi au fost organizate de trainerii Marianne Edjersten şi Annegret Kapp din partea Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches) privind comunicarea în mediul Facebook şi Twitter, dar şi de Francois David Freschi, general manager în organizaţiile de tineret din Belgia.
„Am avut prilejul de a învăţa mai multe despre Biserica Ortodoxă Română“
„Această activitate desfăşurată în Oslo a creat o atmosferă favorabilă deprinderii folosirii instrumentelor de comunicare. Sperăm ca pe viitor să avem şi alte întâlniri de formare cu oameni buni care vor să înveţe“, a declarat Zuzana Babicova, voluntar Prepcom WSCF, Slovacia.
„Mă bucur foarte mult pentru că membrii Colegiului «Sfântul Nicolae» au luat parte la întâlnirea noastră. Am avut prilejul de a discuta şi învăţa mai multe despre Biserica Ortodoxă Română. Am avut parte de multă distracţie cu voi, am râs împreună şi ne-am bucurat la acest eveniment“, a spus şi Jurgita Kozeniauskaite, link-coordinator WSCF, Lituania.
„Acest eveniment a reprezentat, nu doar pentru mine, ci şi pentru colegul meu, o experienţă interactivă. Am avut ocazia de a reprezenta ţara noastră şi de a oferi o părticică din România colegilor noştri din celelalte ţări. De altfel, am reprezentat colegiul nostru cu mândrie şi am adus în atenţie proiectele noastre misionare şi evenimentele noastre de lungă durată. Vizitând capitala Norvegiei şi participând la această adunare, am realizat că tinerii creştini din Europa sunt implicaţi activ în problemele actuale, una dintre ele fiind criza refugiaţilor. Îmi doresc să le prezint şi colegilor mei ceea ce s-a discutat şi dezbătut în Oslo şi să le spun că, în ciuda încercărilor actuale, Europa are la bază o generaţie tânără, creştină şi fericită“, a subliniat Flavius-Ştefan Popa, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae“.
La finalul acestui eveniment, s-a organizat o sesiune de evaluare şi s-au făcut schimb de contacte între membrii organizaţiilor studenţeşti, în speranţa unei viitoare colaborări şi menţinerea unui legături de prietenie.