„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Colocviul pastoral pentru tineret la a IV-a ediţie
La „Casa Hozeva“ din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-au desfăşurat, în perioada 27-29 noiembrie 2017, lucrările celei de-a patra ediţii a Colocviului pastoral pentru tineret.
Întâlnirea a reunit 30 de preoţi implicaţi activ în lucrarea pastoral-misionară cu tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor ASCOR şi ATOR. Lucrările s-au desfăşurat sub coordonarea părintelui arhim. Nicodim Petre, consilier eparhial al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Biserica este o comunitate creştină, având ca lucrare îndumnezeirea şi comuniunea de viaţă sfântă a tuturor membrilor ei, unde tinerii constituie atât prezentul, cât şi viitorul acesteia. De aceea, lucrarea misionară pentru formarea, păstrarea şi buna lor creştere duhovnicească reprezintă o exigenţă şi o prioritate a Bisericii.
În contextul evenimentelor pastoral-misionare majore desfăşurate în Arhiepiscopia Iaşilor, referindu-ne cu precădere la evenimentul ITO-2017, observăm că interesul tinerilor pentru credinţa şi spiritualitatea creştină a cunoscut un reviriment, aceştia manifestându-şi dorinţa de a participa mai intens la viaţa Bisericii. Una dintre preocupările colocviului a fost de a răspunde acestei dorinţe a tinerilor prin crearea de proiecte şi programe specifice.
În etapele pregătitoare ale ITO 2017 au fost derulate mai multe activităţi la nivelul protopopiatelor pe care preoţii implicaţi consideră că sunt utile şi de dorit să fie implementate în mod sistematic în comunităţile parohiale. Dintre acestea enumerăm: o întâlnire anuală de o zi la nivel de protopopiat la care să participe câte doi tineri din fiecare parohie. Această întâlnire, care începe cu Sfânta Liturghie şi are în program dialoguri tematice, dar şi un program artistic în finalul zilei, are drept scop consolidarea generaţiei tinere din protopopiat în acord cu valorile Bisericii şi ale neamului nostru românesc. De asemenea, se doreşte formarea continuă a preoţilor pentru lucrarea cu tinerii şi implicarea voluntarilor ITO în activităţile organizate de parohie.
În sesiunea a II-a au fost dezbătute câteva aspecte ale lucrării preoţilor cu tinerii şi care au dorit să identifice dificultăţile acestora şi să ofere soluţii. Una dintre principalele preocupări ale colocviului a fost pregătirea de materiale concrete care vor fi oferite ca sprijin în lucrarea pastorală cu tinerii. Dintre acestea menţionăm: Ghidul Tabăra din satul meu şi Ghidul pentru pastoraţia tinerilor, care va cuprinde îndrumări pentru organizarea unui grup parohial de tineret, propunere pentru un plan de lucru pentru un an de zile, un modul de sesiuni tematice, îndrumări necesare organizării de evenimente la nivel de parohie.
Plecând de la solicitările preoţilor din parohii de a fi sprijiniţi în lucrarea lor cu tinerii, participanţii la colocviu au considerat necesară numirea unui preot responsabil al activităţilor cu tinerii la nivel de protopopiat. Acesta urmând să acompanieze preoţii din parohii pentru formarea grupurilor parohiale de tineret, să faciliteze accesul la evenimentele majore ale Arhiepiscopiei dedicate tinerilor şi să realizeze şi să distribuie metode, mijloace şi materiale necesare în activităţile cu tinerii. Acesta va prezenta lunar, în şedinţele de protopopiat, modele de activităţi viabile cu tinerii şi efectele benefice ale acestora.
Participarea unor reprezentanţi ai activităţilor cu tineret din eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi schimburile de experienţă din timpul colocviului au arătat necesitatea înfiinţării unor departamente de tineret la nivelul fiecărei Eparhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care să coordoneze lucrarea cu tinerii, atât la nivel eparhial (evenimente, baze materiale şi logistică, traininguri, ş.a.m.d.), cât şi la nivelul protopopiatelor, în cadrul cărora să funcţioneze câte un preot responsabil pentru activităţile cu tinerii. Ţinând seama de lucrarea pastorală existentă la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, cât şi la nivelul celorlalte episcopii, se consideră oportună încheierea unui protocol de colaborare între departamentele de tineret eparhiale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în vederea împărtăşirii, cel puţin anual, a experienţelor reuşite şi a resurselor specifice pentru o pastoraţie unitară şi rodnică a tinerilor.
Lucrările Colocviului pastoral pentru tineret din acest an au reuşit să analizeze şi să evalueze eforturile depuse până acum în lucrarea Bisericii cu tinerii şi să contureze noi perspective pentru intensificarea acesteia. Toţi participanţii au convingerea profundă că, dincolo de efortul depus de ei, Cel care lucrează adânc în inimile tinerilor este Cel care S-a jertfit pentru ei şi Singurul care dă sens vieţii lor. (Pr. Mihail Zvorâşte, misionar protopopesc, Protopopiatul 3 Iaşi)