„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Complexul parohial din Galu a fost sfinţit de IPS Teofan
În după-amiaza zilei de 27 septembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost prezent în Parohia Galu, Protopopiatul Ceahlău, unde a sfinţit Casa socială „Adormirea Maicii Domnului“ şi casa parohială.
Complexul parohial, format din casa parohială şi aşezământul social, din Parohia Galu, comuna Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, a fost sfinţit ieri, 27 septembrie 2015. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi, printre care s-a numărat şi părintele Ionel Cuţuhan, Protopopul Protoieriei Ceahlău.
După slujba de sfinţire, oficiată în mare parte în biserica din sat din cauza vremii nefavorabile, părintele paroh Manuel Dorneanu a rostit un cuvânt în care a mulţumit tuturor celor implicaţi în ridicarea complexului parohial, precizând că tot acest proiect a fost „ca o slujbă: atunci, la început, am cerut binecuvântarea arhiereului. (…) Am participat apoi şi noi, fiecare cu binecuvântarea noastră, cu un dar, cu un ajutor, cu jertfă, cu osteneală, pentru că aşa este la slujbă. (…) Astăzi considerăm că ne-am adunat la momentul Epiclezei acestei slujbe, la momentul în care ridicăm această jertfă, această lucrare pe braţe şi o închinăm Domnului, pentru că pentru El am pregătit-o“.
IPS Părinte Teofan, în cuvântul rostit cu acest prilej, a făcut o analogie între construcţia bisericii din Galu şi cea a complexului parohial. „Biserica, aflată şi ea, după cum se vede, în stare de înfrumuseţare, aşteaptă o zi mai lungă, dedicată ei, pentru ca totul să se împlinească şi aici cum se împlineşte, cu mila Domnului, şi pentru casa parohială şi cea socială. (…) Privesc biserica aceasta frumos alcătuită în liniile ei de arhitectură: jumătate împodobită cu pictură şi jumătate în aşteptarea picturii. Vedem în aceasta chipul zâmbetului omului care L-a găsit pe Dumnezeu şi chipul omului care se află într-o formă sau alta, conştientizată sau nu, în căutare după Dumnezeu. Ziduri avem şi acolo, şi acolo; suflet avem şi acolo, şi acolo. (…) Vedem cum este un suflet cu Dumnezeu şi un suflet care este, cum spunea Sfântul Apostol Pavel, încă neîmbogăţit în Dumnezeu“, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.
La eveniment a fost prezent și Pr. Constantin Naclad, Managerul proiectului „Alege școala!” implementat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Acesta a prezentat pe scurt ce înseamnă acest proiect, care se va desfăşura inclusiv în casa socială recent sfinţită din Galu, dar a şi oferit premii copiilor din localitate care s-au implicat activ până acum în activităţile din cadrul proiectului.