„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concert caritabil de colinde la Palas Mall, organizat de ASCOR Iaşi
Bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestită duminică seară, 13 decembrie 2015, la Palas Mall, de către 7 coruri minunate de tineri, invitate de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi, pentru a aduce în sufletele oamenilor bucurie şi speranţă.
Evenimentul caritabil, organizat în vederea susţinerii activităţilor ASCOR desfăşurate în centrele de plasament „Gulliver“ şi „Veniamin Costachi“, dar şi la prietenii mai în vârstă din Căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bucium, a reuşit să aşeze câteva sute de oameni împreună şi totodată să sensibilizeze în ceea ce priveşte iubirea faţă de aproapele.
Cântările de dinainte de Crăciun au rolul de a pregăti creştinii să-L primească pe Pruncul Iisus în casa, în inima şi-n viaţa lor. Am simţit colindele tinerilor de duminică seară ca pe o mare îmbrăţişare pe care dorim s-o prelungim spre copiii şi vârstnicii ce se bucură de prezenţa noastră lângă ei. Şi nu uita când eşti voios, române, să fii bun, aşa spune unul din cântecele noastre. Tinerii din asociaţia noastră îşi doresc să vie voioşi şi apoi să fie buni, să continue ceea ce au început studenţii de dinaintea lor, să fie izvor de bucurie pentru cei încercaţi de greutăţile vieţii, aflaţi în întristare, sau însinguraţi. Când bucuria este împărtăşită cu ceilalţi se înmulţeşte, iar când tristeţea este mărturisită prietenilor se înjumătăţeşte.
Vii mulţumiri tuturor corurilor prezente: „Haiducii“ al Centrului de plasament „Veniamin Costachi“, corului TCM al Facultăţii „Construcţii de Maşini şi Management Industrial“, corului de „Literaţi şi Prietenii“, corului „Ceata de Medicinişti“, corului „Arhanghelii“ al ATOR Iaşi, corului ASFI al studenţilor francofoni şi corului „Învierea“ al ASCOR Iaşi. De asemenea, aducem alese mulţumiri conducerii Palas Mall care a găzduit acest concert şi conducerii centrelor de plasament „Gulliver“ şi „Veniamin Costachi“, cât şi di recţiunii Căminului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bucium - Iaşi.
Noi, tinerii din ASCOR Iaşi, dorim să urăm sărbători cu bucurie sfântă şi să le mulţumim tuturor celor ce ne-au fost şi ne sunt aproape în eforturile şi activităţile noastre. (Violeta-Cristina Grefelian - voluntar ASCOR Iaşi)