„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit.
Concert de colinde la Suceava
Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava va organiza duminică, 11 decembrie 2016, a VIII-a ediţie a concertului extraordinar de colinde. Acesta va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava şi se va bucura de prezenţa corurilor şi grupurilor folclorice din Bucovina, carea vor interpreta colinde vechi româneşti, tradiţionale. Printre acestea amintim: Grupul vocal tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni“ - Liceul „Ion Nistor“ Vicovu de Sus, corul copiilor Parohiei Vorona Veche, Corul tinerilor „Oastea Domnului“ Suceava, Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul“ şi corul clasei a IX-a C de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Suceava, dirijaţi de părintele Justinian Cojocar. „Spectacolul va fi completat de un recital la chitară, flaut, nai, fluier, caval şi cimpoi. Tinerii artişti sunt elevi ai şcolilor sucevene, cu numeroase premii la concursurile de specialitate“, a spus părintele Justinian Cojocar.




