Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Concert de folclor şi cântece patriotice

Concert de folclor şi cântece patriotice

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 03 Mai 2018

Centrul cultural „Lira" din Moineşti a găzduit marţi, 1 mai 2018, un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri. Au concertat artişti din România şi Basarabia, printre aceştia numărându-se şi interpretul Ion Paladi.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marţi, 1 mai 2018, la Centrul cultural „Lira" din Moineşti, a avut loc concertul extraordinar de folclor şi cântece patriotice „Noi suntem ai României". Pe scenă au urcat Corala „Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului şi Orchestra Folclorică Muzica „Divertis" din Chişinău, dirijate de către arhidiaconul Ion Iulian Dumitru. Invitatul special la acest eveniment a fost îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Paladi din Basarabia.

Evenimentul a constituit o ocazie pentru ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să se reunească prin muzică. În cuvântul de deschidere, părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, a urat bun venit tuturor participanţilor la acest eveniment cultural-artistic, explicând totodată motivele organizării de către Protopopiatul Moineşti a acestui „florilegiu de cântece populare şi patriotice". „Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, astfel că acest concert se doreşte a fi un prinos de recunoştinţă pentru toţi acei care au crezut, au luptat şi au făurit România Mare", a remarcat protopopul de Moineşti.

Manifestarea a fost moderată de părintele Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În deschidere, grupul elevilor de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika" din Comăneşti, coordonat de prof. Petriţa Bîlbîie, a prezentat un program dedicat împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, evenimentul s-a înscris în seria de activităţi culturale pe care Protopopiatul Moineşti le derulează în Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Partenerii concertului au fost Primăria Moineşti, Pensiunea „Mario" din Moineşti, Clinica „Luxor" din Bacău, CAR CFR „Progresul" din Comăneşti, Omega BC din Comăneşti şi Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika" din Comăneşti.