„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Concert de muzică laică în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi propune publicului o incursiune în lumea culturii şi a muzicii bizantine. Evenimentul va viza atât o ilustrare a frumuseţii lumii religioase bizantine, cât şi a celei laice. În acest sens, festivalul va cuprinde o gamă largă de evenimente, având ca invitaţi reprezentanţi de seamă ai muzicii bizantine din ţări precum Grecia, Liban, Serbia, Statele Unite ale Americii şi România.
Pe acest fond, cea de a patra zi a festivalului va avea ca invitaţi nume de referinţă în domeniul muzicii bizantine din Grecia şi România. Primul eveniment din cadrul acestei zile este reprezentat de slujba Vecerniei Mari, corurile care vor interpreta fiind Corul Bizantin Grec (Atena, Grecia) şi corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00 la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Seara celei de a patra zi va introduce publicul în lumea muzicii bizantine laice. În acest sens, organizatorii propun publicului un concert de muzică veche vocal-instrumentală de sorginte orientală. Evenimentul va avea loc la Atrium, Palas Mall, începând cu ora 19:00.
Printre invitaţii concertului se regăseşte şi Ansamblul „Christos Tsiamoulis” din Atena, Grecia. Christos Tsiamoulis este profesor la Conservatorul din Atena şi la Institutul „Sf. Maxim Grecul”. Activitatea sa didactică include îndrumarea a trei formaţii corale din Atena. Cântă la oud, lăută, tambură, mandolină, liră bizantină, kemane capadocian, nei, fluier şi caval.
Împreună cu formaţia sa instrumentală, a susţinut concerte în America (New York, Boston, Chicago, Saint Louis şi Santa Barbara), în Europa (Utrecht, Amsterdam, Bonn, Berlin, Munchen, Londra, Dresda, Stockholm, Helsinki, Veneţia, Madrid, Sevilia, Cordoba, Castilia, Barcelona, San Sebastian), precum şi în alte colţuri ale lumii (Moscova, Constantinopol, Ierusalim, Betleem, Cipru, Smirna, Cairo, Sidney, Melbourne, Vietnam).
Alături de aceştia, vor concerta membrii Ansamblului de Muzică Veche „Anton Pann” din Bucureşti. Specificul activităţii Ansamblului „Anton Pann” este reprezentat de pasiunea şi orientarea către cultura românească veche. Formaţia a susţinut concerte atât în ţară, cât şi în oraşe mari precum Madrid, Londra, Bruxelles, Zagreb, Krakovia, Wroclaw, Veneţia, Bologna, Istanbul, Izmir, Ankara, Atena, Nafplio sau Chişinău, reprezentând cu succes ţara şi valorile ei culturale şi tradiţionale.
Detalii suplimentare cu privire la invitaţii festivalului, dar şi informaţii cu privire la program pot fi aflate de pe site-ul oficial al evenimentului - www.ibmf.ro şi de pe pagina oficială de Facebook - https:// www.facebook.com/www.ibmf.ro. (Ana-Maria Ţoc, coordonatorul pe comunicare al festivalului, Larisa Alui-Gheorghe, secretar al festivalului)