„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Concurs de şah la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi
În seara de vineri, 23 noiembrie 2018, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie al concursului de şah, organizat de Grupa de Tutoriat „Sfântul Simeon Noul Teolog” a anului III, secţia Teologie Pastorală, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa părintelui arhimandrit Nicodim Petre, tutorele Grupei de Tutoriat „Sfântul Simeon Noul Teolog”, şi a părintelui decan Ion Vicovan, la concurs înscriindu-se 15 participanţi din toţi anii de studiu.
Jocul propriu-zis s-a desfăşurat în sistem elveţian, cu şapte runde, câte 20 de minute fiecare rundă. Fiecare participant a avut şanse egale de câştig faţă de ceilalţi concureţi. Pe parcursul jocului, dar şi între runde, studenţii teologi au avut ocazia de a se cunoaşte între ei, de a împărtăşi experienţe şi de plănui alte activităţi, acestea fiind şi unele dintre obiectivele pe care organizatorii şi le-au propus. Participanţii au mărturisit că pentru ei şahul este sportul ce pregăteşte tânărul să fie capabil să alcătuiască un plan, să gândească ordonat, să înveţe să accepte înfrângerile ca fiind parte din reuşită. Au învăţat că şahul este o manieră frumoasă de a cunoaşte limitele, iar prin aceasta pe ei înşişi. Jucând şah, au învăţat să câştige cinstit şi să piardă demn.
Concursul s-a terminat cu premierea câştigătorilor, dar şi a tuturor participanţilor. Premiul I a fost obţinut de Constantin Vacarciuc, student în anul II la Masterul Misiune şi Slujire Pastorală, urmat de Alexandru Toma din anul III Teologie Pastorală, cu premiul II, iar premiul III a fost câştigat de Alexandru Dressnandt din anul II la Masterul Teoria şi Practica Formării Religioase. Primele trei locuri au primit premii în bani, diplome şi cărţi, iar participanţii au primit câte o carte şi o diplomă. Sponsorul evenimentului a fost „Epifania Collection”, care a ajutat financiar la organizare.
(Nicolae-Cătălin Popa)