„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Concursul naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, în Protopopiatul Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, marţi, 26 martie 2019, la sediul Protopopiatului Bacău, au fost evaluate cele şase portofolii ale parohiilor care au participat, anul acesta, la Concursul naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”. Astfel, au fost punctate de către comisia desemnată, la nivelul Protopopiatului Bacău, lucrările copiilor implicaţi în proiect. Din partea Protopopiatului Bacău, au participat peste 300 de tineri din şase parohii implicate în proiect. Pe locul I s-a clasat Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău. Părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari a felicitat pe câştigătorii concursului, iar părintele Costică Busuioc, protopop de Bacău, a mulţumit membrilor comisiei de jurizare pentru implicare.


