„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Concursul naţional interdisciplinar „Naşterea Domnului, prilej de bucurie pentru creştini“, la a VI-a ediţie
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, a organizat miercuri, 16 decembrie, cea de-a VI-a ediţie a concursului naţional interdisciplinar „Naşterea Domnului, prilej de bucurie pentru creştini“. Manifestarea s-a bucurat şi de prezenţa doamnei Doina Bazgan Andrei, redactor la Radio România Iaşi.
Concursul s-a adresat atât cadrelor didactice, cât şi preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, şi a fost structurat pe trei secţiuni. Au fost înscrise peste 400 de lucrări, cele mai bune fiind premiate. Mai multe detalii ne-a oferit profesorul de religie Mujdei Mariana, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului: „În acest an ne-am bucurat de o participare numeroasă - am avut peste 400 de lucrări din toată ţara, de la învăţământul preşcolar până la învăţământul liceal. Am avut mai multe secţiuni în cadrul concursului - Creaţii literare secţiunea Word şi secţiunea Power-Point, atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevi, şi Creaţii literare indiferent de tehnica de lucru. Prin acest concurs ne dorim să sensibilizăm comunitatea locală şi naţională cu privire la tradiţiile şi obiceiurile specifice româneşti legate de sărbătoarea Naşterii Domnului. De aceea, în fiecare an, diplomele oferite elevilor şi profesorilor câştigători are ca fundal cel mai bun desen participant la concurs. Juriul a fost format din profesori de la Palatul Copiilor Iaşi, profesori de la Liceul Teoretic «Vasile Alecsandri» şi profesori de la Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» din Iaşi , specialişti în domeniu“.
„Concursul «Naşterea Domnului, prilej de bucurie pentru creştini» este unul de importanţă majoră pentru liceul nostru, întrucât participă elevi şi profesori din toată ţara. Am fost încântaţi să constatăm că şi elevii din instituţia noastră s-au mobilizat şi s-au implicat în acest proiect, realizând lucrări cu o valoare artistică deosebită. Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» acordă o atenţie importantă acestor manifestări şi sperăm ca ele să continue şi în anii viitori“, a adăugat şi Laurenţiu Săndulache, directorul adjunct al Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“.