„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Conferinţă dedicată misiunii preotului în rândul tinerilor
Luni, 16 mai 2016, a avut loc conferinţa preoţească semestrială la Hârlău, în Biserica „Sfântul Dimitrie“ din curtea Protopopiatului, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Această întâlnire a fost dedicată misiunii pe care preotul o are în rândul tinerilor din parohia sa. Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor a fost prezent la eveniment prin părintele protosinghel Nicodim Petre şi prin doi tineri voluntari - Andrei Grosu şi Diana Elena Siminciuc - care au susţinut tema cu titlul „Preotul şi tânărul - împreună pe drumul către Dumnezeu“.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, apoi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a deschis lucrările conferinţei, aducând în discuţie faptul că tema de anul acesta ne îndeamnă să înteţim lucrarea existentă în parohie şi să îi asigurăm continuitatea şi în anul ce vine, când se va organiza la Iaşi „Întâlnirea Internaţională a Tineretului Creştin Ortodox“. Pregătirea pentru această întâlnire poate fi pentru noi şansa de a scoate la suprafaţă resursele existente în parohii, care poate încă nu au fost fructificate întru totul.
Protos. Nicodim Petre a împărtăşit audienţei câteva gânduri, pornind de la un text al Sfântului Apostol Pavel: „...tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei ce n-au Legea m-am făcut ca unul fără lege,... ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc“. Acesta este unul din textele scripturistice pe care se fundamentează teologia noastră pastorală. Să ne facem tuturor toate pentru a-i câştiga pe credincioşi la Hristos. Dar lucrul acesta, să te faci tuturor toate, presupune o anumită mobilitate duhovnicească şi culturală. Avem nevoie de smerenie şi avem nevoie de o pregătire teologică, dar şi laică, pertinentă. Cuvântul preotului care nu are smerenie nu ajunge la inima omului. Este nevoie mai întâi să-i câştigăm pe tineri, pentru ca mai apoi să le împătăşim Cuvântul Vieţii. Dacă avem încredere în tineri, şi tinerii vor avea încredere în noi, preoţii, dacă vom fi suspicioşi, şi ei ne vor trata cu rezervă şi suspiciune. De ce este nevoie ca preotul să investească în pastoraţia tinerilor şi a creştinilor în general? Pentru că preotul iubeşte sufletul nemuritor al credinciosului din parohia sa. Pentru aceasta preotul se face tuturor toate, pentru a-i câştiga măcar pe unii la Hristos. Acest lucru presupune pregătire. Sfântul Apostol Pavel ne mai spune în Epistola I către Corinteni: „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.(...) Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer“. Este deci nevoie să facem lucrare pastorală cu înţelepciune, cu strategie clară pentru a avea roadă. Dar, această întâlnire nu este o lecţie ca la şcoală, ci este o împreună-sfătuire şi o invitaţie la a sta în preajma tinerilor. Pentru preot, simpla sa prezenţă aproape de tineri este lucrare pastorală, chiar şi fără cuvinte.
În concluziile întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a adresat preoţilor trei rugăminţi: aceea de a-şi procura şi a citi o carte despre tinerii de astăzi, de a nu-i omite pe tineri în pomelnicul cu enoriaşii din parohie şi, nu în ultimul rând, de a mai adăuga o activitate la cele pe care deja le desfăşoară. Înaltpreasfinţia Sa a oferit patru idei de activităţi care pot fi făcute cu tinerii: un concurs de şah, o activitate de ecologizare în parohie, o întâlnire comemorativă la monumentul eroilor de sărbătoarea Înălţării Domnului, instituirea unei burse anuale sau a unui ajutor în rechizite pentru un tânăr mai nevoiaş din parohie. La final, IPS Mitropolit Teofan i-a primit în audienţă pe preoţii care au solicitat o sfătuire de suflet. (Siminciuc Mihail, ATOR Iaşi)