„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Conferinţă Pro Vita în satul Todireşti
În Parohia Todireşti din judeţul Iaşi a avut loc luni, 21 martie, conferinţa cu titlul „Familia - inovaţie sau tradiţie“, susţinută de părintele Dragoş Bălinişteanu de la Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Acest eveniment a fost organizat în cadrul „Lunii pentru viaţă“.
Tema conferinţei a fost familia tradiţională în contextul lumii de astăzi, dezbătându-se problemele cu care se confruntă familia, dar şi soluţii practice. În prima parte s-au prezentat informaţiile referitoare la tema propusă, iar în partea a doua s-au purtat discuţii şi s-au oferit răspunsuri la întrebările solicitanţilor. La acest eveniment au participat preoţii parohi Ionuţ Dascălu şi Ciprian Mânecaru, precum şi părintele protopop Pavel Postolachi de la Protopopiatul Paşcani. Alături de enoriaşi şi tineri au fost de faţă şi autorităţile locale. Fiecare participant a devenit voluntar Pro Vita, fiind conştient de valoarea vieţii şi a nevoii de susţinere a acesteia.


