„În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe de
Conferinţa „Purtarea crucii în viaţa duhovnicească“, la Oneşti
În Sala „Cinema Capitol“ din Oneşti, s-a desfăşurat marţi, 21 martie 2017, conferinţa „Purtarea crucii în viaţa duhovnicească“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Aceasta a fost susţinută de părintele profesor universitar doctor Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. S-a arătat importanţa asumării crucii în viaţa duhovnicească a credincioşilor care vor să ajungă astfel la mântuire. În programul serii, membrii Grupului psaltic „Stavros“ au intonat, în duh de rugăciune, câteva cântări specifice Postului Mare. Părintele profesor a răspuns la întrebările participanţilor, iar la final, părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a mulţumit părintelui Cristinel Teşu pentru tema prezentată.



.jpg)