„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Conferinţă semestrială cu slujitorii sfintelor altare din protopopiatele 1 Iaşi şi 3 Iaşi
Preoţii din Protopopiatul 1 Iaşi, alături de o parte din preoţii Protopopiatului 3 Iaşi, au participat ieri, 13 decembrie 2016, în Sala „Sinaxar“ a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, la conferinţa semestrială prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica „Sfântul Gheorghe“ - vechea Catedrală Mitropolitană.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezidat ieri conferinţa semestrială cu preoţii din Protopopiatul 1 Iaşi şi o parte dintre preoţii Protopopiatului 3 Iaşi, alături de părinţii protopopi Toma Gradinaciuc şi Mihail Roşu. Întrunirea a avut loc în Sala „Sinaxar“ a Muzeului Mitropolitan Iaşi, fiind precedată de Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei arhiereşti, tânărul diacon Emilian Lucian Rotaru a fost hirotonit întru preot de IPS Mitropolit Teofan, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Lungani, comuna Voineşti, Protopopiatul 3 Iaşi. De asemenea, părintele Luca Vasile de la Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ din localitatea Şanta, Protopopiatul 3 Iaşi, a fost hirotesit întru duhovnic.
„Sfântul mare Ierarh Dosoftei al Moldovei, pomenit astăzi în calendarul Bisericii noastre, să se roage pentru noi şi pentru toţi oamenii şi să vegheze din înălţimea Împărăţiei cerurilor spre valea plângerii acestei lumi. Să încercăm, prin mila Domnului, să urmăm paşii şi drumul pe care Sfântul Ierarh Dosoftei a mers cu atâta demnitate, cu atâta iubire de Dumnezeu, dragoste faţă de credinţa dreptmăritoare, dragoste faţă de limba română şi de cartea sfântă“, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
În cadrul conferinţei preoţeşti, a fost vizionat la început un film despre viaţa şi activitatea Sfântului Antim Ivireanul, după care IPS Părinte Teofan a făcut o prezentare pe larg a modului de derulare şi a concluziilor Sfântului şi Marelui Sinod, ce a avut loc în această vară în Creta.
La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a primit în audienţă pe preoţii care au solicitat acest lucru.