„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Conferinţe dedicate Postului Mare în Moldova
Preoţii şi credincioşii din toată Moldova participă în aceste zile din Postul Mare la o serie de conferinţe tematice. În toate eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, oamenii au prilejul să pătrundă în tainele credinţei ortodoxe prin intermediul conferenţiarilor invitaţi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Protopopiatul Moineşti continuă seria întâlnirilor duhovniceşti organizate în perioada Postului Mare. Duminică, 1 aprilie 2018, începând cu ora 18:00, în Sala Mare a Primăriei Moineşti, va avea loc conferinţa „Despre prietenie - reflecţii la Sâmbăta lui Lazăr", susţinută de către profesorul Theodor Paleologu.
Întâlnire dedicată Maicii Domnului la Botoşani
În cadrul Serilor catehetice „Părintele Cleopa Ilie", la Protopopiatul Botoşani, marţi, 20 martie 2018, a avut loc conferinţa cu tema „Preacinstirea Maicii Domnului". Tema a fost pregătită de următorii invitaţi: pr. Ioan Dan Irimia de la Parohia „Sfântul Nicolae" din Botoşani, pr. Valeriu Luca de la Parohia Zlătunoaia, pr. Gheorghiţă Pînzaru de la Parohia Corni II, inginer David Şalgău Aniţei, prof. de religie Mariana Marcela Fortoeş de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi" din Botoşani, prof. Mihaela Pînzaru de la Şcoala Gimnazială „Octav Băncilă" din Corni, judeţul Botoşani, Iuliana Frănţescu, pictor bisericesc, bibliotecar Ionela Tănase, economist Monica Maxim, preoteasa Domnica Creţu şi dr. Maria Pânzar.
În cadrul expunerii, au fost scoase în evidenţă importanţa proorociilor despre Maica Domnului în Vechiul Testament, împlinirea lor în Noul Testament, rugăciunea fierbinte a părinţilor Ioachim şi Ana de a dobândi un copil, naşterea Maicii Domnului, ducerea Maicii Domnului la templu la 3 ani, încredinţarea ei la vârsta de 15 ani lui Iosif cel drept în vârstă de 84 de ani, momentul Bunei Vestiri, naşterea Mântuitorului, fuga în Egipt, prezenţa neîntreruptă a Maicii Domnului în preajma Mântuitorului în timpul activităţii Sale pământeşti, participarea la jertfa răscumpărătoare a Domnului nostru Iisus Hristos răstignit pe Cruce, încredinţarea ei de către Domnul Sfântului Evanghelist Ioan, prezenţa ei după Înviere în mijlocul Apostolilor şi a ucenicilor Domnului, adormirea ei întru Domnul şi rolul ei de mijlocitoare către Mântuitorul pentru toţi creştinii.
Corul „Anima Musicae" al Liceului de Artă „Ştefan Luchian", dirijat de către Emanuela Izabela Vieriu, a ţinut un repertoriu muzical, după cum ne-a relatat părintele Petru Fercal, misionar protopopesc în cadrul Protopopiatului Botoşani.
Părintele Sorin Mihalache a conferenţiat la Bacău şi Vaslui
La sediul Protopopiatului Bacău a avut loc marţi, 20 martie, o conferinţă susţinută de diac. lect. univ. dr. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Subiectele întâlnirii au fost legate de societatea de consum, de lumea şi provocările ei pentru viaţa creştinului de astăzi, şi de modalităţile prin care poate un preot să îi îndrume pe credincioşi într-o asemenea conjunctură.
Luni, 19 martie, părintele Adrian Sorin Mihalache a ţinut la Vaslui conferinţa cu tema „Lăsaţi copiii să vină la Mine... Despre reglajele fine ale educaţiei spirituale în zgomotul de fond al culturii actuale". Manifestarea a fost organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, de către Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Vaslui. „Educaţia spirituală sau duhovnicească a cuiva e diferită de celelalte experienţe educaţionale pe care le avem. Credinţa este cel mai greu lucru de transmis cuiva pentru că cere toată fiinţa celui care o împărtăşeşte", a precizat diac. lect. univ. dr. Sorin Mihalache.