„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Conferinţe pastoral-misionare în protopopiatele Vaslui şi Huşi
Preoţii din Protopopiatul Vaslui s-au reunit în conferinţă luni, 10 iunie 2019, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie. O zi mai târziu, marţi, 11 iunie, s-a desfăşurat întrunirea preoţilor din Protopopiatul Huşi.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a prezidat luni, 9 iunie 2019, conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din Protopopiatul Vaslui. Aceasta a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Vaslui. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Ignatie a rostit o omilie pornind de la cuvintele „Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă” (Ioan 15, 2), în care a arătat semnificaţiile profunde ale acestei pilde reliefate de către Mântuitorul, în care El se arată pe Sine ca fiind viţa cea adevărată. În acest sens, Părintele Episcop Ignatie a explicat că această parabolă este un adevărat reper pentru viaţa duhovnicească, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Huşilor. Preasfinţia Sa a arătat că inclusiv în viaţa slujitorilor Bisericii este prezentă tentaţia de a crede că foarte multe lucruri bune ni se datorează, uitând de fapt că toate lucrurile frumoase prezente în viaţa noastră sunt un dar al lui Dumnezeu. În cadrul slujbei, majoritatea preoţilor s-au împărtăşit din acelaşi potir cu ierarhul lor. După Sfânta Liturghie, în sala de şedinţe a Protopopiatului Vaslui a avut loc conferinţa semestrială. Tema conferinţei, „Satul vasluian: între migraţie şi depopulare”, a fost susţinută de părintele Bogdan Vasile Luca de la Parohia Tatomireşti. După citirea referatului, Preasfinţitul Părinte Ignatie a făcut o expunere realistă şi practică a fenomenului migraţiei din satul românesc, prin prisma celui care a fost ierarh mai mulţi ani în diaspora românească, arătând faptul că românii pleacă în afara ţării pentru a rezolva anumite probleme materiale şi financiare ale familiei. La sediul Protopopiatului Huşi a avut loc marţi prima conferinţa pastorală din anul 2019 a clericilor din acest protopopiat, prezidată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfinţia Sa la Catedrala Episcopală din Huşi, în prezenţa tuturor părinţilor din parohiile şi mănăstirile protopopiatului. Părintele Daniel Mititelu de la Parohia Albeşti şi părintele Iulian Plămădeală de la Parohia Arsura au susţinut referatul conferinţei. La finalul evenimentului, Preasfinţitul Ignatie i-a felicitat pe cei doi părinţi referenţi şi a adus câteva precizări cu privire la tema tratată. Totodată, Părintele Episcop Ignatie le-a mărturisit părinţilor prezenţi că a trăit o mare bucurie la Sfânta Liturghie săvârşită în catedrală, atunci când aproape toţi preoţii din protopopiat s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, ca semn vizibil al unităţii şi comuniunii.