„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Copiii şi tineretul din satele Baranca, Fundu Herţii şi Poiana, implicaţi în proiectul „Tabăra din pridvorul satului“
În perioada 17-21 august 2015 în cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului“, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohiile „Sf. Dimitrie şi Sf. Ilie“ - BARANCA, „Sf. Voievozi“ - FUNDU HERŢII şi „Naşterea Maicii Domnului“ - POIANA, com. Cristineşti, jud. Botoşani, peste 85 de copii şi tineri (cu vârste între 6-17 ani) au participat la diferite activităţi de muzică, dans (cântece, chitară, tamburine etc./ stiluri de dans), tir cu arcul, supravieţuire în natură (busolă, foc, village bound şamd), creaţie (origami, quilling, modelaj etc.), comunicare.
Fiecare din cele 5 zile de tabără începea cu rugăciunea de dimineaţă, care avea loc într-una din bisericile localităţilor amintite mai sus, continua cu două sesiuni de ateliere în intervalele orare 9:30-13:30/ 16:00-20:00 şi se termina cu rugăciunea de seară.
Atelierele taberei au fost în număr de patru şi s-au bucurat de primirea entuziastă a participanţilor care şi-au dat silinţa să fie în comuniune cu ceilalţi, indiferent de activitatea desfăşurată. Atelierul de tir cu arcul a fost şi de această dată la înălţime, fiind considerat în unanimitate cel mai distractiv şi interesant. Activităţile desfăşurate la atelierul de origami i-a bucurat mai ales pe cei mici, care au plecat acasă cu flori confecţionate din hârtie, dar şi cu alte obiecte lucrate de ei pe parcursul celor 3 ateliere. Muzica a fost atelierul la care copilaşii au învăţat cântece de drumeţie, dar şi cântări religioase pe care le-au înălţat în timpul drumeţiei şi, mai apoi, în timpul Liturghiei de vineri, 21 august, când cu toţii s-au împărtăşit. Atelierul de cruciuliţe a fost, de asemenea, iubit de copiii care au avut posibilitate să îşi împletească singuri câte o cruciuliţă pe care să o poarte la gât de acum încolo.
În seara celei de-a patra zi a taberei, a avut loc „Vânătoarea de comori“ (aceasta s-a desfăşurat pe baza unui itinerar şi a unor indicii descoperite pe parcurs de participanţi, culminând cu descoperirea comorii), iar la final focul de tabără.
Vineri, 21 august, beneficiarii taberei au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au Împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În continuarea slujbei, au avut loc festivitatea de premiere a copiilor, vizionarea filmuleţului taberei şi concluziile.
Înainte de a pleca la casele lor, toţi copiii şi-au luat rămas bun de la cei 8 moderatori-voluntari ai taberei, coordonaţi de directorul de tabără, Marian Rugină.
Preoţii Aroşoaie Alin-Constantin (Parohia Baranca) şi Mîndru Cristian (Parohia Fundu Herţii) - gazdele acestei tabere - mulţumesc părintelui Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, părintelui Constantin Muha, director al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob“ - Dorohoi, domnului Marinel Stredie, primarul comunei Cristineşti, doamnei Elena Jitariu, directorul Şcolii Gimnaziale Cristineşti, şi doamnei Cristina Nechita, contabila şcolii din Cristineşti, pentru implicarea, ajutorul şi susţinerea în ducerea la bun sfârşit a acestui minunat proiect: „Tabăra din pridvorul satului“.