„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Corifeii Ortodoxiei, serbați în Moldova
Biserica Ortodoxă îi serbează astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Credincioșii sunt așteptați astăzi, 30 ianuarie 2018, la hramurile mai multor biserici de mănăstire și de parohie din Moldova.
Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitorită de Vasile Lupu, își serbează astăzi, 30 ianuarie 2018, hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Aseară, în locașul de închinăciune s‑a săvârșit slujba Privegherii, pelerinii având posibilitatea să se închine la racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare. Aceasta a fost donată de Patriarhul Macarie al Antiohiei, la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași. „În ziua hramului, de la ora 7:30, se va sluji Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, urmat de Ceasuri și de Sfânta Liturghie. Vom mulțumi sfinților pentru că ocrotesc biserica noastră, pe creștinii care vin să se roage în ea, și orașul nostru”, s‑a exprimat arhimandritul Nichifor Horia, starețul așezării monahale și exarhul mănăstirilor din Eparhia Iașilor. Tot azi, va fi hram la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Piatra Neamț și la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” - Parohia Poiana Largului - Lunca, Protopopiatul Ceahlău, județul Neamț. La Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Suceava, Vecernia unită cu Litia a fost oficiată aseară de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În această dimineață se vor sluji Utrenia, Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorii, binefăcătorii și donatorii acestui sfânt locaș. Zi de bucurie va fi astăzi la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava. Aici Sfânta Liturghie va fi oficiată de către PS Damaschin Dorneanul. Zi de hram va fi azi la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău și la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Buhuși. În Protopopiatul Vaslui, își cinstește ocrotitorii Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Codăiești 1 și biserica veche a Parohiei Muntenii de Jos.