„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi la sărbătorile Sfinţilor Nemţeni
În perioada 4-7 august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent, conform tradiţiei, în zona Neamţului, la sărbătorile Sfinţilor Nemţeni şi la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău.
Credincioşii din toată ţara, dar şi de peste hotare sunt aşteptaţi timp de câteva zile la sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, prilej de rugăciune pentru pelerinii care doresc să-i cinstească pe sfinţii români Ioan Iacob de la Neamţ şi Teodora de la Sihla. Cei doi sfinţi sunt prăznuiţi, prin rânduiala lui Dumnezeu, în jurul praznicului Schimbării la Faţă (pe 5, respectiv 7 august).
Programul sărbătorilor Sfinţilor Nemţeni din acest an va începe mâine-seară, 4 august, la Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, când va avea loc slujba Privegherii. Vineri dimineaţă, pe 5 august (în ziua hramului bisericii), IPS Mitropolit Teofan, împreună cu ceilalţi ierarhi prezenţi, va săvârşi Sfânta Liturghie.
Sărbătorile nemţene vor continua pe Muntele Ceahlău, unde sâmbătă, 6 august, se va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului Mănăstirii „Schimbarea la Faţă“. În seara zilei de 6 august, credincioşii sunt aşteptaţi la Mănăstirea Sihăstria şi la Schitul Sihla din judeţul Neamţ, unde va avea loc slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.
Duminică, 7 august, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Sihăstria, unde biserica nouă a acestei aşezări monahale, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, îşi serbează hramul. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)


