„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ctitorul Schitului Pocrov, cinstit de pelerini
Ţinutul Neamţului, presărat cu multe mănăstiri, este de sute de ani loc de retragere pentru cei ce iubesc viaţa pustnicească. Unii sfinţi s-au născut pe aceste meleaguri, iar alţii s-au retras aici dorind astfel să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune.
În urmă cu mai bine de trei secole, avea să intre în lavra Mănăstirii Neamţ Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, pomenit de Biserica noastră în fiecare an pe 14 aprilie. Sfântul Pahomie a fost cel care a ctitorit Schitul Pocrov, al Mănăstirii Neamţ, locul unde au fost aşezate cinstitele sale rămăşiţe pământeşti. Mâine, 14 aprilie 2016, la orele dimineţii, pelerini din toată Moldova vor ajunge cu evlavie şi credinţă să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Pahomie la Schitul Pocrov. Obştea păstorită de ieromonahul Ambrozie Ghinescu s-a pregătit să-i întâmpine pe credincioşi cu bucurie pentru a pleca la casele lor mai buni, mai împăcaţi, având nădejdea mântuirii şi binecuvântarea sfinţilor. Schitul Pocrov este situat în comuna Vânători, la 17 kilometri vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 62 km nord de municipiul Piatra Neamţ. Din dreptul Mănăstirii Neamţ până la Pocrov sunt de parcurs patru kilometri.