Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Cum te numeşti creştin dacă nu ai conştiinţă euharistică?

Cum te numeşti creştin dacă nu ai conştiinţă euharistică?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 01 August 2017

Nu este prima dată când aud că sunt biserici în care sunt opriţi de la a se împărtăşi credincioşii, pe motiv că nu s-au spovedit la cei ce slujesc în acel moment Sfân­ta Liturghie – „nu vă cunosc, nu v-aţi spovedit la mine, deci nu vă pot împărtăşi“ (sic!). Ce temei are această „regulă“ atât de răspândită azi în Ortodoxia românească, aceea de a nu-i împărtăşi decât pe cei pe care-i cunoşti din scaunul de spove­danie? Atât de departe s-a mers cu această cerbicie în a „păzi“ Sfântul Potir încât nici chiar cuvântul unui alt duhovnic, care poate dovedi că are preoţie lucrătoare, nu e de ajuns pentru a cumineca pe cineva cu Sfintele Taine?

Întâmplarea de mai sus are şi un final plin de tâlc. Preotul a preferat să stea la Sfânta Liturghie alături de ucenici, în naos. I s-a părut nedrept ca dân­sul să se împărtăşească în timp ce ucenicii săi, cu nimic mai prejos ca pregătire sau ca viaţă duhovnicească, să pri­meas­că doar anafură. Nu ştiu cum aş fi procedat eu într-o astfel de situaţie, dar înclin să cred că decizia acestui preot a fost în duhul lui Moise care, atunci când evreii au greşit înaintea Domnului Dumnezeu făcându-şi idol un viţel de aur, a mijlocit pentru acest popor să fie iertat, adăugând: „Iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!“ (Ieşirea 32, 32). Cu alte cuvinte, orice păstor rămâne, din dragoste părintească, alături de turma sa. Cum spunea, recent, un ierarh la o hirotonie întru preot la care am participat: „Un preot nu poate intra singur în rai. Ori nu intră deloc, ori intră îm­preună cu măcar o parte dintre cei care i-au fost încre­dinţaţi spre a-i călăuzi la limanul mân­tuirii“.

Slă­birea conştiinţei euharistice se reflectă în lipsă de pocăinţă

Se vorbeşte în Biserică tot mai insistent, în aceste vremuri în care se vădesc multe lipsuri de ordin moral şi nu numai, despre necesitatea unei în­noiri a vieţii duhovniceşti a credincioşilor şi a slujitorilor altarelor. Or, aceasta presupu­ne „înnoirea minţii“, proces cu neputinţă de înţeles fără a avea cineva mai înainte con­şti­in­ţa că „noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora“ (v. Romani 12, 2-5). Adică e ne­voie de conştiinţă euharistică. „Biserica a fost întemeiată în această lume pentru celebrarea Euharistiei, pentru mântuirea omului prin restaurarea fiinţei sale euharistice. Sfânta Euha­ris­tie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul şi vocaţia unică, dragoste, adevăr, credinţă şi misiune – toate acestea desăvârşite în Sfânta Euharistie; mai precis, să fie Trupul lui Hristos“ („Bio­grafia unui destin misionar. Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann. 1973-1983“, Edi­tu­ra Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 75).

Slăbirea acestei conştiinţe euharistice s-a produs treptat, după domnia Sfântului Împă­rat Constantin cel Mare, când a crescut foarte repede numărul creştinilor – dar în detrimentul calităţii vieţii duhovniceşti din comunităţi. Efectele acestei schimbări de paradigmă au fost multiple. Spre exemplu, teologul sârb Nenad S. Milo­şevici analizează, într-o lucrare de doctorat coordonată de „remarcabilul liturgist din Tesa­lonic care a fost profesorul Ioan­nis Foundoulis“, modul în care este astăzi văzută Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie: „În secolele de declin teologic din urmă, dumnezeiasca Euharis­tie a fost privită drept «una din­­tre cele şapte taine» (...). În epo­ca actuală însă, în care se simte înviorarea teologiei patristice, se accentuează tot mai mult faptul că dumnezeiasca Euharistie este Taina prin excelenţă a Bisericii, că ea constituie centrul întregii vieţi creştine şi că toate Tainele trebuie celebrate legate cu ea“ (Ne­nad S. Miloşevici, „Dumne­zeiasca Liturghie – centrul cultului în Ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie“, Deisis, Sibiu, 2012, p. 215). Pentru a întări caracterul comunitar al slujbelor şi, mai ales, pentru a îndemna pe credincioşi să aibă mai multă râvnă pentru Sfintele Taine, în Ortodoxie grecii oficiază slujba Cununiei şi încadrată în timpul Sfintei Liturghii (conform „Arhieraticonului“ publicat la Atena în 1994), iar ruşii au tipărit, în 2002, o Liturghie bap­tismală – în care botezul se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii, precum era rânduiala în primele 15 veacuri de creştinism.

Nu cred că înnoirea vieţii duhovniceşti va fi posibilă, da­că vom continua să-i îndem­năm pe credincioşi să se spove­dească doar în cele patru mari posturi de peste an. Dimpotri­vă, treptat, nici în aceste peri­oade nu-i vom mai întâlni la sca­unul de spovedanie. Măcar pe cei care au râvnă şi bun­ă­voinţă să stăruim a-i învăţa ce să facă, spre a se apropia de Sfânta Împărtăşanie cu regularitate. Cei care se împăr­tăşesc o dată pe an sau chiar sunt opriţi de la cuminecare pe ani de zile ajung adesea să-şi închipuie că aceasta este sta­rea firească în Biserică. Slă­birea conştiinţei euharistice se reflectă în lipsă de pocăinţă, în slăbirea comuniunii în parohii, în răcirea dragostei şi în fapte nedemne de numele de creştin. Până nu vor înţelege că scopul principal al participării la Sfânta Liturghie este cumine­ca­rea cu Sfintele Taine şi că aici este Izvorul vieţii noas­tre mereu înnoite în Dom­nul, credincioşii vor fi ispitiţi a cădea în formalism şi vor fi lesne tributari unei mentalităţi de tip magic. A spune că poţi fi creştin dreptmăritor, dar a nu avea conştiinţă euharistică este ca şi cum ai spune că poţi fi om raţional, fără a folosi cuvântul în comunicarea cu ceilalţi sau în dialogul interior.