„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cursuri la Centrul „Sfântul Ioan“ din Bacău
Centrul cultural-catehetic al Parohiei „Sfântul Ioan“ din Bacău şi-a îmbogăţit oferta curriculară. Din toamna acestui an, copii cu vârste între 6 şi 12 ani participă la cursuri de desen şi la un curs de abilităţi practice.
Tinerii au posibilitatea să se înscrie la cursuri de matematică şi de limba română în vederea pregătirii pentru examenele naţionale de capacitate şi bacalaureat. „Cursurile oferite prin intermediul centrului cultural-catehetic din parohia noastră sunt susţinute de către profesori voluntari din municipiul Bacău“, a declarat preotul paroh Marius Popescu. Joi, 15 decembrie 2016, copiii au venit la Biserica „Sfântul Ioan“ pentru a împodobi bradul în biserică şi a continua pregătirea miniconcertului de colinde pe care urmează a-l susţine a doua zi de Crăciun, după slujba Sfintei Liturghii.