„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Cutia cu papucei pentru ei“ - nominalizat la „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social“
Proiectul Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi - „Cutia cu papucei pentru ei“ - a fost nominalizat anul acesta la Gala Naţională a Voluntarilor, la categoria „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social“.
Anul acesta, Gala Naţională a Voluntarilor vine cu invitaţia de a celebra activităţile făcute cu drag, cu empatie, cu solidaritate, în intenţia de a contribui la o comunitate mai bună. Ediţia a VI-a a Galei Naţionale a Voluntarilor îşi doreşte să aducă în centrul atenţiei valori precum empatie, toleranţă, solidaritate, atât de necesare în educarea noastră ca oameni de nădejde, pe care îi îndeamnă etica, integritatea şi mai ales iubirea pentru oameni în paşii lor mici şi mari de a contribui la o societate în care ne vedem trăind împăcaţi şi fericiţi, peste 20 de ani.
În decursul celor 10 luni de activitate, proiectul „Cutia cu papucei pentru ei“ s-a bucurat de un parcurs de succes, adăugând valoare şi consistenţă comunităţii Colegiului „Sfântul Nicolae“. Viziunea echipei şi a voluntarilor este aceea de a urma exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, anume purtarea de grijă faţă de copiii aflaţi în nevoie. Practic, scopul proiectului este acela de a localiza localităţile unde există copii cu situaţii financiare speciale şi de a le asigura acestora încălţămintea de care au atâta nevoie. O simplă încălţăminte poate să le ofere micuţilor încredere, siguranţă, dorinţa de a socializa şi de a se juca, de a păşi cu încredere spre Biserică şi spre Şcoală, spre viitorul lor.
Cei peste 30 de voluntari şi cele peste 4.500 de ore de muncă în folosul altora au reuşit să aducă fericire în patru localităţi din judeţul Iaşi şi Botoşani (Doroşcani, Stânca Roznovanu, Roma-Teişoara şi Piscu Rusului) şi să încalţe cu încălţăminte nouă peste 180 de copilaşi. Proiectul se îndreaptă acum spre alţi copii care au nevoie (localităţile Coştiugeni şi Pocreaca), dorind să acopere cât mai mult nevoile lor şi să nu întrerupă activitatea. De aceea, avem nevoie de toţi cei care doresc să fie un „Moş Nicolae“ pentru un copil aflat în nevoie.
Poţi susţine proiectul nostru în diferite moduri: donaţii de încălţăminte, ajutor financiar, colaborare sau implicare directă. Orice ajutor este binevenit.
Acesta este link-ul unde poţi susţine proiectul nostru:
http://galavoluntarilor.ro/finalist/cutia-cu-papucei-pentru-ei-938
Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit până acum şi au ales să ne voteze! Mulţumim pentru dedicare, reponsabilitate şi entuziasm!
Pentru cei doritori, lăsăm nişte date de contact:
Cristian Butnăraşu: (0754797851, butnarasucristian1@gmail.com)
Cristian Ştefan Irina (0741782124, irinacristianstefan@gmail.com)
Site: http://colegiulsfantulnicolae.ro
Adresa: - str. Agatha Bârsescu nr. 9, judeţul Iaşi (în spatele Primăriei)