„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Darul copiilor din Brusturoasa pentru bătrânii de la Hârja
Copiii din grupul de cateheză al Parohiei Brusturoasa, judeţul Bacău, au vizitat luni, 7 martie, Centrul rezidenţial social-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului catehetic ,,Iconiţa din penar“, cu care Parohia Brusturoasa participă la Concursul naţional de creaţie „Biserica şi Şcoala din sufletul meu“, organizat de Patriarhia Română, în contextul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“.
„Pentru acest eveniment, copiii s-au pregătit din timp confecţionând mărţişoare şi felicitări pe care le-au organizat în cadrul unei expoziţii cu vânzare. Din fondurile obţinute şi cu ajutorul unor sponsori au achiziţionat medicamente şi consumabile care să acopere necesarul aparatului medical de urgenţă al Centrului rezidenţial de la Hârja. Beneficiarii au primit în dar de la vizitatori câte o floare şi o felicitare cu ocazia zilei de 8 Martie. Copiii au fost foarte impresionaţi de poveştile bătrânilor şi de felul în care au fost primiţi de aceştia. Astfel, tinerii care au participat astăzi la această activitate au învăţat cât de preţioasă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi şi cum ne luminează lăuntric această iubire manifestată în fapte“, ne-a declarat pr. paroh Constantin Popa, coordonatorul proiectului.
Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ioana Radu Rosetti“ din Brusturoasa.