„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Daruri pentru copiii din Parohia Bohotin
În zilele închinate sărbătorii Naşterii Domnului, activităţile cu scop caritabil desfăşurate de membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ au devenit mult mai accentuate şi au luat o mai mare amploare. Astfel, „Cutia cu papucei pentru ei“, unul dintre proiectele de bază ale Colegiului „Sfântul Nicolae“, a desfăşurat o nouă activitate de împărţire de încălţăminte pentru copii.
Pe data de 21 decembrie, voluntarii proiectului au vizitat Parohia „Sfântul Nicolae“ din localitatea Bohotin, judeţul Iaşi. Aceştia au fost întâmpinaţi cu bucurie de preotul paroh Andrei Iulian şi de copiii din parohie. Activitatea desfăşurată a debutat cu slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae, săvârşită de preotul paroh, în prezenţa voluntarilor, a copiilor şi a enoriaşilor din parohie. Aceasta a fost urmată de un concert de colinde oferit de copiii de la şcoala din parohie. Voluntarii au împărţit încălţăminte de iarnă pentru nu mai puţin de 79 de copii din familii sărace, alături de acestea primind dulciuri şi fructe. După slujbă şi împărţirea darurilor, voluntarii au desfăşurat diverse jocuri interactive alături de copilaşi, aceştia din urmă fiind foarte entuziasmaţi de activităţile desfăşurate.
Bucuria adusă pe chipul acestor copii a fost foarte mare şi a însemnat foarte mult pentru voluntarii din cadrul acestui proiect. Astfel, unii dintre copiii din parohie proveneau din centre de plasament, iar oferirea darurilor, un simplu zâmbet faţă de ei sau o strângere de mână aduceau drept răsplată mulţumiri şi un zâmbet cald din partea lor. De asemenea, din spusele părintelui, se vedea destul de clar că unele familii din parohie nu au nici o posibilitate materială, iar oferirea acestor ghetuţe reprezintă în unele situaţii singurul cadou pe care l-ar fi primit copiii în această perioadă. Desfăşurarea acestei activităţi a avut o importanţă mult mai mare în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului, cu atât mai mult cu cât frigul iernii a fost din ce în ce mai aprig, iar mulţi dintre copii nu aveau încălţăminte de iarnă pentru a rezista frigului. Munca depusă în desfăşurarea activităţii a fost răsplătită pe măsură de colindele cântate de copilaşii din parohie, cât şi de modul în care copiii s-au apropiat de voluntari.
La finalul vizitei, părintele Andrei Iulian ne-a spus: „Am simţit în acaestă zi între noi bucuria păstorilor care L-au întâlnit pe Hristos, având în mijlocul bisericii parohiale tineri cu dragoste de copii şi colindători inimoşi, dar mai ales bucuria dăruirii! Am simţit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan şi implicarea părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, care au binecuvântat cu papucei de iarnă peste 80 de copii necăjiţi din parohie. Proiectul «Cutia cu papucei pentru ei» a primit ca ecou însă colindele frumoase cântate de corul copiilor şcolii din Bohotin, îndrumat de domnul profesor Cosmin Lercă şi de domnul învăţător Vasile Rotaru. Aşadar, s-au dăruit colinde preţioase tradiţiei noastre şi ghetuţe de iarnă pentru cei necăjiţi! Mulţumim tuturor celor implicaţi şi fie ca Hristos Domnul să dea tuturor pace în suflete şi bucurie“.
Ne bucurăm că am avut posibilitatea ca ultima activitate desfăşurată în anul 2016 să aibă o asemenea amploare, pentru a aduce bucurie pentru cât mai mulţi copii. Proiectul va continua şi în acest an, voluntarii urmând să viziteze şi alte parohii sărace pentru a intensifica lucrarea caritabilă şi misionară a proiectului. Toţi cei care doresc să susţină activitatea sau să afle mai multe detalii despre acest proiect al Colegiului „Sfântul Nicolae“ pot găsi informaţii despre proiect pe pagina oficială http:// www.colegiulsfantulnicolae.ro/ sau pe pagina de Facebook - „Cutia cu papucei pentru ei“. (Larisa Elena Alui-Gheorghe, Comisia misionară)