„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri pentru deţinuţii Penitenciarului Iaşi
Parohia Bărboi a organizat cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului o activitate filantropică la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Aceasta s-a desfăşurat miercuri, 19 aprilie 2017, prin implicarea părintelui paroh Constantin Andrei, protopop emerit, al Consiliului parohial al Bisericii Bărboi şi al părintelui Pavel Antoci, misionar de caritate în cadrul penitenciarului. Darurile constând în bucate pascale şi în produse de igienă au fost oferite persoanelor uitate de familii. „În capela penitenciarului ne-am întâlnit cu un grup de 26 de persoane care îşi ispăşesc pedeapsa conform legii. A fost un moment de bucurie şi de binecuvântare pentru fraţii noştri. Am vorbit despre semnificaţiile Învierii Domnului, îndemnându-i să aibă credinţă şi nădejde în Dumnezeu. Am cântat împreună «Hristos a înviat!», deţinuţii care au beneficiat de darurile noastre fiind din rândul celor pe care nimeni nu-i mai caută. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să-i cercetăm pe cei care sunt în suferinţă, pe cei care sunt în închisori şi pe cei care au nevoie de mângâierea noastră. Am oferit produse specifice sărbătorilor pascale, fiind foarte bine primite de fraţii noştri care pentru un anumit timp sunt privaţi de libertate“, a relatat părintele protopop emerit Constantin Andrei.