„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Daruri pentru nou-născuţi şi vârstnici
Urmând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, aşa cum relatează Evanghelia după Matei, cap. 25, versetele 35 şi 36: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; bolnav am fost şi M-aţi cercetat”, preoţii din Protoieria Fălticeni au desfăşurat două activităţi social-filantropice în Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri.
Prima acţiune s-a desfăşurat miercuri, 24 aprilie 2019, la sediul protoieriei, pentru 18 bătrâni care se află în evidenţa şi grija Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR) - filiala Fălticeni. Majoritatea acestor bătrâni din municipiul Fălticeni provin din familii cu situaţie materială precară, sau care nu au nici un venit, ori sunt imobilizaţi la pat şi se află în atenţia SONFR. Aceşti bătrâni primesc lunar ajutoare din partea acestei asociaţii, prin grija doamnei Elena Aioanei şi a membrilor, asigurând minimul de alimente de bază necesar traiului zilnic.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, pe lângă aceste pachete oferite lunar, Protoieria Fălticeni, prin contribuţia preoţilor parohi şi a stareţilor şi maicilor stareţe arondate, a pregătit pachete pentru aceşti bătrâni, pentru a avea ce pune pe masă în noaptea de Înviere. Pachetele au conţinut produse tradiţionale din carne, cozonaci, dulciuri, fructe, produse lactate şi sucuri. Acest sprijin venit din partea Protoieriei Fălticeni nu este singular. El continuă diferite activităţi prin care oameni de diferite categorii sociale primesc ajutoare constând în alimente sau bani. O parte dintre bătrâni nu au fost prezenţi din diferite motive, drept care părintele protoiereu Adrian Dulgheriu împreună cu doamna Elena Aioanei s-au deplasat la domiciliu fiecăruia pentru ca toţi să primească darurile.
A doua acţiune de binefacere s-a petrecut în Sâmbătă Mare, cu câteva ore înainte de Învierea Domnului, când nou-născuţii şi internaţii de la Maternitatea şi Secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni au primit vizita părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, care, ajutat de voluntari, i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri. Această activitate s-a desfăşurat în colaborare cu Spitalul Municipal Fălticeni, prin persoana domnului doctor manager Vlad Alexandru Morariu, ţinându-se cont de strânsa legătură între cele două instituţii, în baza unui protocol de colaborare, printre puţinele de acest gen din ţară.
Darurile au fost în număr de 50 şi au constat în obiecte de igienă personală necesare pentru nou-născuţi în primul trimestru de viaţă, dar şi diferite lucruri care să le fie de ajutor pentru proaspetele mămici sau pentru cele internate alături de copii lor pentru diferite afecţiuni. Bucuria fost nespusă atât pentru mămici şi copii, care au rămas impresionaţi de acest gest, dar mai ales pentru faptul că în pacheţelele dăruite micuţii au găsit şi ouă roşii sau iepuraşi din ciocolată, mici bucurii care poate le-au făcut şederea mai plăcută în unitatea medicală în această perioadă a marii sărbătorii a Învierii Domnului.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit doamnei preşedinte SONFR Fălticeni, Elena Aioanei, şi domnului doctor manager Vlad Morariu că au acceptat ca preoţii să facă aceste fapte bune în preajma sărbătorii Pascale, „prin care am încercat să aducem un mic zâmbet pe faţa semenilor noştri care sunt în suferinţă, pentru a simţi că suntem alături de ei în toate etapele vieţii lor şi că nu sunt singuri când sunt departe de casă şi de cei dragi ai lor, acum, de sărbătoarea Învierii Domnului”.
Aceste acţiuni s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.