„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Denia Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Miercuri, 29 martie, numeroşi credincioşi ieşeni au participat la slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi, la Catedrala Mitropolitană.
Potrivit rânduielii tipiconale, miercuri seară, în săptămâna a V-a din Postul Mare, a fost săvârşită Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba canonului a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor format din părinţi consilieri şi slujitori ai Catedralei. În cadrul Deniei Canonului cel Mare s-a citit şi Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, important document hagiografic şi duhovnicesc, scris de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
„Cel ce loveşti cu milă şi Te milostiveşti fierbinte“
În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat faptul că dreptatea lui Dumnezeu este împreunată cu mila Lui: „Rugăciunea din această seară, în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, prezintă dreptatea lui Dumnezeu împreunată cu mila Lui. «Cel ce loveşti cu milă şi Te milostiveşti fierbinte», spune cântarea «Milostiveşte-Te spre noi». Dumnezeu este milostiv şi iertător pentru cel care se căieşte în faţa Lui, însă El este şi drept faţă de Cel care păcătuieşte şi nu urmează calea pocăinţei ulterior“.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara. Cunoscută drept „Canonul lacrimilor“, această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe şi cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, cu 250 de strofe sau tropare. În timpul citirii Canonului, credinciosul să-şi adâncească inima şi mintea în rugăciune, să cugete la relele săvârşite şi să-L roage pe Dumnezeu să-l ierte, în tonul stihului cântat la strană: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“. În această seară se va săvârşi Denia Acatistului Bunei Vestiri.