„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Dialog la ţintă“ cu elevii Colegiului „Mihai Eminescu“ din Iaşi
Pe data de 24 martie, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi s-a desfăşurat proiectul intitulat „Dialog la ţintă“. Proiectul, realizat de Comisia misionară a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, are drept ţintă purtarea în cadrul orelor de religie a unui dialog teologic dintre tinerii liceeni de clasa a XI-a şi un invitat special.
În situaţia de faţă, invitatul special a fost părintele lect. dr. Cezar Paul Hârlăoanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care a oferit răspunsuri la întrebările adresate de elevi, cele mai multe fiind legate de Biserică şi de modul ei de exprimare în societate. La sfârşitul orei, copiii de clasa a XI-a i-au transmis părintelui că va fi aşteptat din nou cu acelaşi entuziasm, pentru a fi lămuriţi cu privire la întrebările şi curiozităţile lor. Datorită acestui fapt, s-a luat decizia ca astfel de întâlniri cu tinerii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ să se repete în viitorul apropiat.
Cu prilejul acestui proiect ne dorim ca tinerii să primească răspuns la fiecare întrebare şi să înţeleagă cum este Biserica de fapt şi nu imaginea denaturată prin intermediul mass-mediei. Cu alte cuvinte, tinerii sunt îndemnaţi să realizeze că în centrul Bisericii stă Hristos-Domnul, de care trebuie să se apropie, întâlnindu-se cu El, duminică de duminică, în chip tainic, sau real, prin Dumnezeiasca Împărtăşanie. Nu în cele din urmă, mulţumim părintelui lect. dr. Paul Cezar Hârlăoanu pentru că a împărtăşit şi tinerilor o parte din informaţiile teologice şi trăirile sfinţiei sale, precum şi distinsei doamne Daniela Lupiş, profesoară de religie la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, care a acceptat această colaborare cu membrii Comisiei misionare din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae“. (Ciprian-Răzvan Apostol, membru al Comisiei misionare a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi)