„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Dialoguri intergeneraţionale: semnificaţia postului la Sfântul Ioan Scărarul”
Sâmbătă, 30 martie 2019, Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor de Teologie Ortodoxă - Asistenţă Socială (ASATOAS), în parteneriat cu Asociaţia AFECT, a organizat activitatea „Dialoguri intergeneraţionale: semnificaţia postului la Sfântul Ioan Scărarul”. Activitatea s-a desfăşurat în Sala „Eclesia” a Muzeului Mitropolitan Iaşi, sală în care, nu întâmplător, este descris drumul pe care urcă omul spre cer.
Activitatea a avut ca obiectiv importanţa relaţiilor interumane şi intergeneraţionale raportate la semnificaţia postului la Sfântul Ioan Scărarul. Au fost prezenţi 15 bătrâni, beneficiari ai Asociaţiei AFECT, şi un grup de 20 de studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă - Asistenţă Socială, membri ai ASATOAS şi reprezentanţi ai Asociaţiei „Pollyanna” Iaşi.
Activitatea s-a desfăşurat în trei etape: în prima etapă s-au făcut prezentările asociaţiilor partenere în organizarea evenimentului, inclusiv a Specializării Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială. Ulterior, maica Polixenia Nistor, cadru didactic la Facultatea de Teologie ieşeană şi preşedinte ASATOAS, a ţinut un cuvânt duhovnicesc despre semnificaţia postului la Sfântul Ioan Scărarul.
În cea de-a doua etapă, bătrânii şi studenţii au fost împărţiţi în 5 grupuri şi au dat curs dialogului intergeneraţional despre perioada de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care a creat o comuniune aparte între relaţiile umane intergeneraţionale. În cadrul celei de-a treia etape, două bunici ne-au adus prin cânt bucuria iubirii şi la final ne-am „ospătat” cum se cuvine într-o zi a pomenirii celor adormiţi cu colăcei, mere şi colivă.
Atena Gaspar, preşedintele Asociaţiei AFECT, ne-a declarat: „Am avut o copilărie minunată, fiind ocrotită şi alintată de bunica maternă şi de bunicul patern. Mi-am petrecut adolescenţa în prezenţa oamenilor vârstnici şi am deprins multe abilităţi de coexistenţă intergeneraţională pe care le-am înţeles mai bine în cadrul studiilor de master de la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi. Crearea unei asociaţii care să vină în sprijinul vârstnicilor şi tinerilor deopotrivă a fost mult timp doar o idee care s-a concretizat acum 5 ani. De atunci, în cadrul asociaţiei AFECT, încercăm, prin diferite activităţi dedicate nu doar vârstelor de aur, ci şi celorlalte generaţii, să aducem zâmbete şi bucurii prin programe cu participare activă. Scopul principal al Asociaţiei AFECT este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin desfăşurarea de acţiuni care vizează solidaritatea umană şi incluziunea socială, prin organizarea de întâlniri cu scop recreativ şi de cultivare a relaţiilor interumane.
„Pe parcursul celor 3 ani de studiu am avut parte de multe activităţi memorabile, care m-au format ca om şi ca viitor profesionist. Cea mai emoţionantă activitate a fost desfăşurată în penitenciar, unde am învăţat valoarea libertăţii şi importanţa regretului”, ne-a declarat Magda Coroi, studentă în anul III la Facultatea de Teologie Ortodoxă - Asistenţă Socială.
„Evenimentul, pus sub semnul Dialogurilor intergeneraţionale, din punctul meu de vedere, ca organizator, a avut trei obiective. Primul obiectiv a fost acela de a marca Ziua Internaţională a Asistenţei Sociale, care, după cum ştim cu toţii, se serbează la nivel mondial în luna martie, iar anul acesta, tema stabilită de către Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a fost Importanţa relaţiilor umane. Un al doilea obiectiv a fost punerea în aplicare a abilităţilor de comunicare pentru dezvoltarea unor relaţii umane durabile şi sănătoase, care pot creşte calitatea vieţii beneficiarilor. Şi, un ultim obiectiv, dar nu ultim ca însemnătate, a fost acela de a facilita întâlnirea, dialogul şi asistenţa spirituală între două generaţii, într-un timp al Postului Mare, un timp destinat curăţirii şi urcuşului duhovnicesc, şi în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Scărarul”, a subliniat maica Polixenia Nistor, preşedinte ASATOAS.
Scopul Asociaţiei ASATOAS este acela de a promova proiecte în domeniul asistenţei sociale, educaţiei, sănătăţii, culturii, religiei, care, prin natura lor, impulsionează iniţiativa civică, actele de caritate, filantropice sau de mecenat, menite să consolideze şi să promoveze spiritul comunitar, precum şi de a promova profesia de asistent social teolog în societate. Ne bucurăm de binecuvântarea Sfântului Iosif cel Milostiv, patronul asociaţiei, părintele săracilor, omul care a schimbat un oraş prin dragoste şi bunătate - „Uniţi în aceleaşi aspiraţii, prin iubire şi devotament, pentru binele comun”.