„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Din capitala Moldovei spre capitala tineretului ortodox
Ieri, 6 septembrie 2018, la Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi, 120 de tineri din Arhiepiscopia Iaşilor din cele 27 de filiale ATOR, din grupuri parohiale şi din ASCOR - filiala Iaşi, însoţiţi de membrii Departamentului Misiune pentru Tineret, au participat la Sfânta Liturghie.
Aşa după cum obişnuim la fiecare început de activitate, aşa am pregătit şi călătoria noastră de la Iaşi spre Sibiu, acolo unde se află prietenii noştri cărora le-am oferit „ştafeta” anul trecut, la Iaşi, pentru organizarea Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi. Şi noi, la rândul nostru, am primit-o de la prietenii din Bucureşti, iar ei, de la Cluj şi Baia-Mare.
Fiind implicaţi în numeroase evenimente şi activităţi de voluntariat, ne-a fost dor de statutul de participant la un astfel de eveniment, alături de alte câteva mii de tineri ortodocşi din ţară şi întreaga lume. De aceea, bucuria, entuziasmul şi nerăbdarea noastră sunt foarte mari.
Ne sunt cunoscute ospitalitatea şi infrastructura puternică a oraşului Sibiu, care, pentru prima dată în cazul unui oraş din România, a obţinut titlul de „Capitală Culturală Europeană”, în anul 2007. Pentru unii dintre noi, fiind pentru prima dată când călcăm pragul acestui frumos oraş, cu siguranţă vom rămâne cu o impresie deosebită pentru că nu vom fi doar simpli trecători prin oraş, ci vom fi participanţi la un program complex, cu invitaţi de seamă şi cu tineri din întreaga lume. Într-un cuvânt, pentru 4 zile, vom fi participanţi la #ITO Sibiu 2018.