„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Din inimă pentru bunicii noştri
Totul a început de la iniţiativa unor elevi veseli şi deschişi care îşi doreau să viziteze oameni singuri, care au nevoie de ajutor. Printre micii noştri pelerini în lumea singurătăţii au fost membrii Clubului de voluntari IMPACT Eminescu, din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu“ Iaşi, însoţiţi de profesoara de religie Daniela Pleşca, precum şi studenţii din anul I de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi, secţia Asistenţă socială, care se află la noi în stagiu de practică, fiind vizibil impresionaţi de ceea ce trăiesc, o experienţă unică.
În această acţiune desfăşurată în data de 17 martie 2017, Fundaţia Medicală „Providenţa“, reprezentată de asistentul social Chirvasă Nicoleta-Cristina, şi Asociaţia Social Link şi Centrul de Iniţiativă Civică „Alexandru cel Bun“, reprezentată de Popovici Mircea Petru, psiholog clinician şi preşedinte al acesteia, au încercat să facă o echipă pentru a îndeplini visurile unor copii inimoşi.
Am început căutarea printre beneficiarii noştri. I-am identificat, i-am selectat, i-am întrebat, i-am făcut curioşi şi, în cele din urmă, am ajuns la ei încărcaţi de daruri, dar şi de emoţii.
Cu daruri şi inimi pline, voluntarii noştri elevi şi studenţi păşeau pentru prima dată în casele acestor oameni, nevoiaşi, dornici de a comunica, lipsiţi de atenţia celor din jur, singuri pe lume unii dintre ei. Bucurie neaşteptată în privirea lor, lacrimi şi sfaturi din inimă au primit voluntarii de la aceşti oameni. „Cuvintele sunt prea mici pentru a putea vorbi despre credinţa de neclintit pe care am întâlnit-o la aceşti oameni aflaţi în faţa suferinţei. Am plecat de la ei emoţionată şi copleşită. Ne-au împărtăşit din poveştile lor, unele dureroase, altele senine, dar, mai presus de toate, prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi nădejdea pe care o au în Bunul Dumnezeu reprezintă ceva ceresc mult prea departe de haosul şi zbuciumul lumii“, ne-a mărturisit Ana Grigoriu Maria, studentă în anul I, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi, secţia Asistenţă socială.
Curioşi şi plini de entuziasm, elevii aşteptau nerăbdători să întâlnească oameni trecuţi prin viaţă de la care să primească sfaturi: „A fost foarte frumos. Am ascultat povestea tristă de viaţă a unei femei care, deşi a trecut prin foarte multe necazuri, încă mai este cu zâmbetul pe buze şi e optimistă. A fost o experienţă plăcută şi sunt bucuroasă că am reuşit să ajutăm aceşti bătrâni“, spune Andra Gavril, membru IMPACT Eminescu.
„Consider că a fost o experienţă din care majoritatea voluntarilor prezenţi au avut de învăţat câte ceva şi cred că fiecare echipă s-a confruntat cu diferite persoane şi situaţii, unele mai dificile, altele mai accesibile. Echipa noastră a mers la domnul Cărauşu Ioan, în vârstă de 55 de ani care suferă, din păcate, de scolioză. Am vorbit lucruri generale, despre şcoală, viaţă şi bolile care, din păcate, i-au răpus pe majoritatea membrilor familiei lui. Am luat adresa şi telefonul domnului şi sperăm ca pe viitor să mai ţinem legătura cu el şi să-l mai ajutăm cu ce mai are nevoie. Sperăm ca în proiectele viitoare să mai existe astfel de ocazii şi poate reuşim să ajutăm inclusiv copiii“, spune Andreea Duduc,membru IMPACT Eminescu.
Surprins de bunăvoinţa acestor tineri frumoşi a fost şi psihologul Mircea Popovici, care doreşte o viitoare colaborare cu ei şi în alte proiecte şi activităţi: „M-am bucurat foarte mult să cunosc aceşti tineri minunaţi, frumoşi şi generoşi şi vreau să vă spun că mă bucur că există şi astfel de preocupări din partea tinerilor din liceu. De altfel eu le-am făcut o foarte scurtă prezentare a celor două asociaţii pe care le conduc, şi în măsura în care îşi doresc acest lucru, le-am propus o colaborare fie pe domeniul activităţilor cu copiii, fie pe cel în care desfăşurăm activităţi cu bătrânii“, ne-a împărtăşit Popovici Mircea, psiholog clinician la Asociaţia Social Link şi Centrul de Iniţiativă Civică „Alexandru cel Bun“, unde se desfăşoară activităţi cu persoane vârstnice.
De fapt, aproape toate persoanele vizitate au rezumat într-un cuvânt puterea lor de a lupta cu boala, durerea şi sărăcia: credinţa în Dumnezeu: „Cât de frumos am primit sfaturi de la cei care nu au ce pune pe masă şi ne-au învăţat pe noi, tinerii, cum să ne comportăm în societate, mai ales noi, fetele, să ne ferim de avort, să ne construim familii credincioase şi să-L căutăm pe Dumnezeu. El este cheia, cu ajutor de sus au răzbit aceşti oameni, părăsiţi de toţi, de bani şi sănătate, de rude şi de prieteni, de dragostea şi afecţiunea celor din jur. Totuşi, ei nu au uitat să zâmbească şi să bucure pe cei din jurul lor. Toată admiraţia şi tot respectul“, ne comunică Nicoleta-Cristina Chirvasă, asistent social la Fundaţia Medicală „Providenţa“ din Iaşi.