În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
„Din suflet tânăr păşcănean“, la a II-a ediţie
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) Paşcani se pregăteşte în cadrul celei de a II-a ediţii „Din suflet tânăr păşcănean“ (30 septembrie - 2 octombrie) să fie gazda a 400 de tineri participanţi la eveniment, tineri proveniţi din Paşcani şi împrejurimi, dar şi din filialele ATOR din cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Târgurile de educaţie se organizează în general în marile oraşe, copiilor din provincie fiindu-le inaccesibile aceste evenimente, fie din lipsă de informare sau fie din raţiuni financiare. Astfel, ne-am propus ca tema de anul acesta să fie „Invitaţie la descoperirea vocaţiei“, ca să le putem oferi tinerilor participanţi modalităţi de descoperire şi cunoaştere a sinelui. Prin dezbaterile organizate, tinerii vor fi ajutaţi de moderatori ca, în urma unei autoanalize, să-şi descopere vocaţia şi să se îndrepte spre meseria potrivită.
O altă problemă identificată de-a lungul anilor în lucrul cu tinerii este lipsa comunicării şi relaţionării acestora cu semenii lor. Noile mijloace media au transformat tânărul, plin de viaţă altădată, comunicativ, într-un tânăr neînţeles, care preferă să comunice stereotip cu cei de seama lui pe aşa-zise reţele de socializare, uitând chiar şi limba română, care şi-a înlocuit orele de mişcare, plimbare cu bicicleta, tenis sau orice altă activitate fizică, în ore interminabile petrecute în faţa unui ecran inert. Tânărul modern al zilelor noastre a uitat să relaţioneze. De fapt, preferă să nu mai relaţioneze, iritându-se atunci când este pus să vorbească liber în faţa unui grup sau să-şi argumenteze părerea atunci când este nevoie. Aşadar, proiectul nostru îşi propune să-i scoată pe cei 400 de tineri din casă, să uite de tabletă şi smart-phone-uri pentru trei zile şi să-i aducă împreună într-un spaţiu organizat, punându-i în situaţii reale de comunicare şi relaţionare cu semenii lor.
Activităţile întâlnirii sunt structurate pe parcursul a trei zile. În prima zi, tinerii vor fi primiţi la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu“, unde vor lua parte la o conferinţă susţinută de pr. Cătălin Vatamanu, lector la Universitatea „Al. I. Cuza“, în cadrul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ - Iaşi, după care vor fi invitaţi să intre în dialog cu părintele conferenţiar prin intermediul întrebărilor şi a răspunsurilor. În cea de-a doua zi, tinerii vor participa la slujba Sfintei Liturghii într-un spaţiu amenajat în faţa Catedralei ce se construieşte cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“. După slujbă, ne vom deplasa în foaierul Primăriei, unde ne vom împărţi pe grupe şi, pe parcursul a două sesiuni, participanţii vor fi îndrumaţi de moderatori să-şi descopere cunoştinţele şi deprinderile pe care le au în vederea alegerii profesiei. După-amiaza se organizează o deplasare la Ruginoasa pentru vizitarea Palatului „Al. I. Cuza“, urmată de activităţi sportive - volei, tenis, fotbal, şah, tir cu arcul şi jocurile olimpice. Seara se va încheia cu o defilare prin Paşcani cu torţe, stindarde şi steaguri, încununată de cântece ale tinerilor. În cea de-a treia zi, duminică, 2 octombrie, vom participa la slujba Sfintei Liturghii, după care vom servi masa şi vom avea parte de un program artistic ce va valorifica aptitudinile tinerilor. Mulţumim tuturor partenerilor implicaţi în proiect - Primăriei Paşcani, care ne-au sprijinit financiar, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de misiune, tuturor liceelor şi şcolilor gimnaziale din Paşcani şi nu în ultimul rând preoţilor din Protopopiatul Paşcani care s-au arătat deschişi şi înţelegători unui asemenea proiect.
Efortul nostru îşi doreşte să-i ajute pe tineri să-şi cunoască vocaţia pe care o au acum, la vârsta alegerilor, dar totodată să afle că suprema vocaţie a creştinului este sfinţenia şi la aceasta suntem chemaţi cu toţii. Nădăjduim în acelaşi timp că aceste activităţi creează contextul în care tinerii află Adevărul şi dobândesc curajul şi bucuria de a-L mărturisi mai departe, devenind astfel Apostoli ai lui Hristos în lume. (Pr. Dumitru Rusu - Preşedinte ATOR Paşcani)