„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Direcţii comune pentru binele comunităţii
La Consiliul Judeţean Neamţ a avut loc miercuri, 3 august 2016, o întâlnire între Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Subiectul principal a fost legat de stabilirea unor proiecte comune pe linie socială şi culturală, prezenţa ierarhului de la Roman fiind o premieră, fiind pentru prima dată când chiriarul Eparhiei Romanului şi Bacăului face o astfel de vizită. „Am găsit la preşedintele Ionel Arsene deschiderea şi sprijinul de care Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului are nevoie pentru a-şi putea îndeplini proiectele aşa cum se cuvine. Avem convingerea că rezultatele discuţiilor şi ale muncii noastre vor ajunge şi vor fi cunoscute de câţi mai mulţi oameni. Ne bucurăm că instituţia Consiliului Judeţean Neamţ are un preşedinte care îşi întoarce faţa mai mult spre zona Romanului“, a declarat IPS Ioachim. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ s-a arătat deschis la o colaborare cât mai densă cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, exprimându-şi dorinţa de a realiza cât mai multe proiecte spre binele şi folosul comunităţii.