„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Doctori în domeniul de cercetare al Teologiei Biblice
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi-a completat lista doctorilor în domeniu cu încă două nume. Absolvenţi ai facultăţii şi ai şcolii doctorale teologice ieşene în domeniul de cercetare al Teologiei Biblice, candidaţii Ioan-Lucian Radu şi Petru Pavăl şi-au susţinut miercuri, 28 septembrie, tezele de doctorat în şedinţă publică. La final, cei doi candidaţi au primit titlul de doctor în Teologie, cu calificativul „Foarte bine“ şi au depus jurământul în Capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“.
Prima teză de doctorat a avut titlul „Metafora căsătoriei lui Dumnezeu cu omul la Profetul Osea“ şi a aparţinut lui Ioan-Lucian Radu, redactor la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Coordonatorul ştiinţific al tezei a fost pr. prof. univ. dr. Petre Semen de la Facultatea de Teologie ieşeană, iar comisia de doctorat a avut următoarea componenţă: preşedinte - pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, referenţi - pr. prof. univ. dr. Constantin Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Alexandru Isvoranu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova şi pr. conf. univ. dr. Ilie Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi.
„Primul profet care vorbeşte despre relaţia matrimonială dintre Dumnezeu şi Israel este Osea. El pune accentul pe infidelitatea lui Israel, care a renunţat de bunăvoie la bunătăţile pe care Soţul - Dumnezeu le oferea, înşelându-L cu alte zeităţi. Deoarece el foloseşte imaginea căsătoriei pentru a descrie relaţia divino-umană, idolatria lui Israel, ca trădare a relaţiei matrimoniale, este ilustrată prin imaginea desfrâului. Osea primeşte misiunea de a se căsători, în ciuda prescripţiilor Legii şi a principiilor morale, cu o desfrânată notorie, tocmai pentru a arăta că, deşi Israel este nerecunoscător faţă de Soţul dătător al tuturor bunătăţilor sale şi Îl înşală cu orice idol care i se propune, El totuşi nu şi-a părăsit partenerul cu care s-a legat prin jurământ pe Sinai, ci, chiar şi atunci când din cauza învârtoşării inimii singura soluţie prin care Israel mai poate învăţa ceva este divorţul, sfârşitul nu îl reprezintă acest act, pentru că, în trei rânduri, binecuvântarea este anunţată imediat după pedeapsă, vestind de fiecare dată că iubirea dumnezeiască va birui, iar relaţia va fi salvată, fiind din nou întemeiată, pe fundamente mai solide“, a evidenţiat candidatul în susţinerea tezei de doctorat.
„Š' ār-Yāšŭb Întoarcerea rămăşiţei lui Israel, reflectată în Cartea Profetului Isaia“
Cea de a doua teză de doctorat, alcătuită tot sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Petre Semen, a avut titlul „ Întoarcerea rămăşiţei lui Israel, reflectată în Cartea Profetului Isaia“ şi a fost susţinută de d-l Petru Pavăl, angajat al Policlinicii „Providenţa“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Comisia de doctorat a avut aceeaşi componenţă ca la prima teză: preşedinte - pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, referenţi - pr. prof. univ. dr. Constantin Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Alexandru Isvoranu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova şi pr. conf. univ. dr. Ilie Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi.
„Relevanţa temei propuse spre cercetare este oferită de multitudinea de sensuri înglobate în numele simbolic (Š' ār-Yāšŭb), care reprezintă un punct de plecare spre înţelegerea planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Apelativul (Š' ār-Yāšŭb) aduce mărturie despre modalitatea în care Dumnezeu lucrează, pentru a asigura continuitatea istorică a omenirii şi implicit a lui Israel, arătând că, deşi omul se răzvrăteşte permanent împotriva divinităţii, totuşi acesta nu este scos din creaţie, ci întotdeauna este lăsată o rămăşiţă care păstrează legătura dintre trecut şi prezent, conducând în viitor la dezvoltarea unei noi societăţi. Prezentând întoarcerea rămăşiţei lui Israel la Dumnezeu, surprinsă de profetul Isaia prin numele fiului său (Š' ār-Yāšŭb), lucrarea va surprinde relaţia 25 dintre YHWH şi poporul Său. Această relaţie devine actuală, constituind un model al relaţiei dintre Dumnezeu şi fiecare credincios în parte. Prin prisma acestei relaţii, creştinul trebuie să-şi însuşească experienţa pe care Israel a dobândit-o în raport cu YHWH, pentru a-L putea percepe pe Dumnezeu în viaţa sa“, a subliniat Petru Pavăl în prezentarea tezei.
La finalul şedinţelor, membrii comisiei au acordat celor doi candidaţi titlul de doctor în Teologie, cu calificativul „Foarte bine“. Evenimentul academic s-a încheiat cu jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica strămoşească, depus de noii doctori în Teologie, ceremonie ce a avut loc în capela facultăţii.