„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Doi noi doctori în Teologie, la Facultatea „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc marţi, 14 noiembrie 2017, susţinerea în şedinţă publică a două teze de doctorat ce au fost apreciate de comisiile de evaluare şi de participanţi, întrucât abordează teme actuale şi de interes atât pentru mediul academic teologic, cât şi pentru alte domenii. La final, candidaţii - pr. Bogdan Florea şi pr. Vasile-Lucian Goldan - au primit titlul de doctor în Teologie şi au depus jurământul în Capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a facultăţii ieşene.
Prima lucrare prezentată comisiei de evaluare şi publicului participant a fost în domeniul Teologie sistematică - Morală şi s-a intitulat „Credinţă şi fapte în viaţa morală creştină - Un răspuns teologic la provocările postmodernităţii“. Autor a fost părintele Bogdan Florea (foto stânga), sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa.
Comisia de evaluare a fost prezidată de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, referenţi fiind pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi pr. prof. univ. dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Lucian Balga“ din Sibiu.
„Preotul sau teologul, atunci când vesteşte credinţa, nu trebuie să fie descurajat de starea de secularizare specifică Europei şi Americii. Într-o bună măsură, această stare este dreapta urmare a păcatelor teologice şi morale ale slujitorilor tuturor Bisericilor creştine. Dar omul Îl caută mereu pe Dumnezeu, chiar şi inconştient; el are o năzuinţă de neîmplinit prin nimic material. El îşi poate găsi sensul şi împlinirea doar printr-o Realitate personală infinită care vine în întâmpinarea lui, care manifestă atenţie faţă de el. Orice surogat pe care îl pot aşeza oamenii în locul lui Dumnezeu îi va decepţiona mai devreme sau mai târziu, îi va lăsa neîmpliniţi. În acest punct şi la momentul potrivit din viaţa fiecărui om, trebuie să intervenim şi să mărturisim că există o Persoană care este mai înainte de toate şi care nu va fi urmată de altceva sau de altcineva: Hristos - alfa şi omega, începutul şi sfârşitul (Apoc. 22, 13). Numai având o relaţie personală cu El prin credinţă, putem avea bucurie şi fericire, care sunt legate de iubire. Nu trebuie să ne epuizăm forţele în a argumenta raţional existenţa lui Hristos, ca şi cum L-am putea impune oamenilor ca pe un concept exterior care trebuie să le fie explicat şi introdus în gândirea lor. Mai degrabă să fim noi înşine icoane vii ale Lui. Legitimitatea credinţei nu se cere demonstrată, căci nu poate fi pusă la îndoială decât de o altă credinţă. Şi orice om are credinţă sau un fel de credinţă“, a subliniat părintele Bogdan Florea, în susţinerea tezei de doctorat.
„Profil şi specific misionar pan-ortodox în secolul al XVIII-lea“
Cea de a doua teză de doctorat, tratată tot din perspectivă interdisciplinară, având titlul „Profil şi specific misionar pan-ortodox în secolul al XVIII- lea“, a fost susţinută de părintele Vasile-Lucian Goldan (foto dreapta). Coordonatorul ştiinţific al tezei a fost pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru de la facultatea de teologie ieşeană. Comisia de evaluare l-a avut ca preşedinte pe pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, iar ca referenţi pe pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Valer Bel de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
La finalul prezentării publice, candidatul, pr. Vasile-Lucian Goldan, a concluzionat: „Limita tezei a fost fixată de maniera de abordare a subiectului. În aparenţă, o temă istorico-misionară, dar în esenţa ei, lucrarea tratează auspiciile gândirii teologice ale secolului al XVIII-lea, raportate atât la realitatea timpului respectiv, cât şi la cea prezentă. Acest fapt este posibil din cel puţin două motive. Pe de o parte, anumite probleme ale timpului de atunci sunt prezente şi astăzi, bineînţeles, îmbrăcând haina contemporaneităţii şi a post-modernismului, iar pe de cealaltă parte şi poate cea mai importantă, rezolvarea situaţiilor de acest fel se regăseşte în acelaşi tezaur al Bisericii Ortodoxe. Lucrarea de faţă deschide noi direcţii de cercetare. Abordarea unor subiecte al căror caracter este unul interdisciplinar reprezintă un real câştig pentru cititor, deoarece se adresează unui public larg, sau cel puţin mai numeros, dar, totodată, ridică ştacheta gradului de pregătire a autorului şi implică mai mult timp efectiv de lucru. Rezultatul obţinut depăşeşte şi compensează efortul depus. Abordarea interdisciplinară fiind un continuu izvor de posibilităţi şi reinterpretări în vederea transpunerii realităţii şi mentalităţilor în funcţie de dorinţa autorului, dar şi de preferinţele cititorului. Teza de faţă reprezintă ideea unei munci de pionierat, aducând în atenţia cititorilor un nou concept misionar cu valenţe teologico-istorice, şi anume cel de «profil şi specific misionar pan-ortodox»“.
La finalul şedinţelor, membrii comisiei au acordat celor doi candidaţi titlul de doctor în Teologie, calificativ „Foarte bine“. Evenimentul academic s-a încheiat cu jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica strămoşească, depus de noii doctori în teologie, ceremonie ce a avut loc în capela facultăţii.