„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Două luni de cateheze în cadrul cercurilor pastorale din Protopopiatul Piatra Neamţ
În Protopopiatul Piatra Neamţ au debutat catehezele susţinute în cercurile misionar-pastorale.
Timp de două luni, în 15 dintre parohiile Protopopiatului Piatra Neamţ, sunt organizate catehezele din cadrul cercurilor pastorale, din programa catehetică a anului 2015 a Arhiepiscopiei Iaşilor.
Coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra Neamţ, părintele Ştefan Zaharia, ia parte la aceste întâlniri pentru a observa modul de desfăşurare şi pentru a dezvolta discuţii constructive între invitaţi, preoţi şi profesori, pe seama catehezei organizate. Pentru a înţelege acest demers catehetic, l-am rugat pe părintele Ştefan Zaharia să ne ofere mai multe informaţii:
„Până în acest moment au fost susţinute 5 cateheze, la Izvorul Muntelui (Cercul pastoral «Sf. Nectarie» Bicaz), Măşcăteşti (Cercul pastoral «Sf. Mina» Bodeşti), Mărăţei 2 (Cercul pastoral «Sfântul Ştefan cel Mare» Piatra Neamţ), Mastacăn (Cercul pastoral «Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana» Dragomireşti) şi «Sfântul Nicolae» Piatra Neamţ (Cercul pastoral «Sfântul Voievod Neagoe Basarab»). Participanţii au fost aleşi din două grupe de vârste, copii sau adulţi, în funcţie de specificul catehetic al fiecărei parohii. Preoţii care au organizat şi susţinut catehezele au avut în vedere locaţia de desfăşurare, pentru a permite un acces cât mai bun la informaţii, proiectarea şi desfăşurarea unui scenariu de activitate catehetică, respectând etapele unei cateheze şi folosind materiale diversificate, adaptate la modul de lucru al participanţilor, dar şi menţinerea unei stări de bună dispoziţie. Toate întâlnirile au fost organizate în biserici, iar participanţii şi invitaţii, preoţi şi profesori, au completat la final chestionare de evaluare, care ne vor ajuta pe noi, responsabilii de cateheză parohială de la protopopiate şi pe părintele inspector eparhial Bogdan Racu, să dezvoltăm o programă catehetică adecvată cerinţelor şi metodologii care să vină în întâmpinarea cateheţilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom parcurge încă 10 cateheze, până spre finalul lunii noiembrie a acestui an, şi am încrederea că toate proiecţiile catehetice vor determina intensificarea misiunii fiecăruia dintre noi, preoţii, la nivelul parohiei pe care o păstorim.“
În săptămâna care urmează vor fi organizate cateheze în parohiile Turtureşti, Roşieni şi Bistra.