„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
„Două volume care dau mărturie despre experienţa vie a vieţii Bisericii“
Ieri, 28 aprilie 2017, a avut loc lansarea cărţilor apărute recent la Editura Doxologia: „Dogmatica empirică după învăţăturile prin viu grai ale părintelui Ioannis Romanidis, vol. II“ şi „Vechea şi Noua Romă. De la Tradiţia ortodoxă la tradiţiile Apusului“, în prezenţa autorului, Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului (Grecia).
Evenimentul, organizat de Editura Doxologia, a avut loc în Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului mitropolitan din Iaşi, fiind moderat de Cătălin Jeckel, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Viaţa bisericească se bazează pe conştiinţă scripturistică, patristică şi sinodală, şi pe experienţa duhovnicească“
Prima cuvântare a aparţinut Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a făcut câteva referiri la activitatea editorială a Arhiepiscopiei Iaşilor, prezentând apoi personalitatea Înaltpreasfinţitului Ierótheos Vlachos: „Ne-am bucurat pentru această deschidere a Înaltpreasfinţiei Sale (n.r. Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului) pentru credincioşii din România, în general, şi pentru Editura Doxologia, în ceea ce ne priveşte. Ne-am deschis şi noi spre publicarea cărţilor Înalpreasfinţiei Sale şi îi mulţumim pentru îngăduinţa avută, pentru că am remarcat la Înaltpreasfinţia Sa câteva lucruri absolut necesare în taina slujirii unui arhiereu, a unui profesor de teologie, a unui păstor al Bisericii. (...) Am remarcat fidelitatea Înaltpreasfinţiei Sale faţă de mesajul biblic, faţă de învăţătura Bisericii, cuprinsă în deciziile Sfintelor Sinoade şi în scrierile Sfinţilor Părinţi pe de o parte. Pe de altă parte, insistenţa Înaltpreasfinţiei Sale în viaţa personală şi în scris, anume experienţa duhovnicească absolut necesară pentru orice demers teologic. Şi în al treilea rând, se observă că viaţa bisericească, în orice formă de manifestare, şi în orice segment al ei, dacă nu este bazată pe primele două considerente, pe de o parte pe conştiinţă scripturistică, patristică şi sinodală, iar pe de altă parte pe experienţa duhovnicească, o viaţă bisericească autentică nu poate să se desfăşoare în parametri normali voiţi de Dumnezeu prin Biserica Sa“.
Introducere într-un univers al memoriei vii a vieţii Bisericii
Pr. dr. Roger Coresciuc, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, în cuvântul său de prezentare a celor două volume lansate, a precizat următoarele: „Avem în faţă două volume care dau mărturie despre experienţa vie a vieţii Bisericii, care dau mai ales mărturie despre experienţa şi vieţuirea isihastă care sunt liniile de forţă ale acestei experienţe vii ale Bisericii. Autorul ne introduce într-un univers, care nu este un univers al ideologiei sau al construcţiei teologice abstracte, ci este un univers al memoriei vii a vieţii Bisericii. (...) Suntem convinşi că atât teologia părintelui Ioannis Romanidis înfăţişată în cele două volume ale Dogmaticii empirice, cât şi prezentarea Înaltpreasfinţitului Ierótheos care însoţeşte cuvintele părintelui (Romanidis) sunt edificatoare pentru înţelegerea modului autentic de a teologhisi al Sfinţilor Părinţi. Avem aşadar în faţă aceste volume (...) care se cer a fi citite cu maximă atenţie şi cu maximă responsabilitate, având în vedere că exprimă fidel teologhisirea şi experienţa Părinţilor“.
„Mă bucur foarte mult că intru în legătură cu mulţi creştini din toată lumea“
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului a precizat: „Aş vrea în primul rând să mulţumesc Înaltpreasfinţiei Sale, Părintelui Mitropolit Teofan, pentru dragostea deosebită pe care mi-o poartă şi pentru faptul că-şi hrăneşte poporul dreptcredincios cu teologie ortodoxă. Este foarte important ca un episcop să editeze cărţi ortodoxe şi să prezinte hrană teologică pentru acesta. În urmă cu mai mulţi ani, când am venit prima oară aici, pe când era mitropolit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în faţa tuturor a spus, referindu-se la anumite lucrări ale mele, că mitropolitul de Nafpaktos îmbină teologia şi lucrarea pastorală. Într-adevăr, cel mai important lucru în epoca noastră este să păstorim în mod teologic şi să teologhisim păstorindu-i pe creştini. Acest lucru încerc să-l fac şi eu, cu slabele mele puteri, şi mă bucur foarte mult că prin cărţile prin care le-am scris până acum intru în legătură cu foarte mulţi creştini din toată lumea şi mă străduiesc să scriu teologic şi patristic. (...) O carte care se publică ajunge la toată lumea. (...) Când apare o teologie cerebrală, raţională, aceasta nu va rămâne în Biserică, va dispărea. Când apare o teorie moralistă şi aceasta la un moment dat va dispărea, nu va rămâne în Biserică. Dar această viaţă a Bisericii care există în toate ţările şi în toată lumea este ceea ce rămâne şi ceea ce transmite viaţă“.
Cele două volume pot fi comandate şi online, pe site-ul Editurii Doxologia, www.edituradoxologia.ro.
Mâine, 30 aprilie 2017, de la ora 18:30, Înaltpreasfinţitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, va susţine şi o conferinţă pe tema „Viaţa duhovnicească a creştinului în societatea actuală“, în Aula „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, moderator fiind ierom. dr. Nathanael Neacşu.
Mitropolitul Ierótheos Vlachos s-a născut în 1945 la Ioannina, Grecia. A fost ales Mitropolit de Nafpaktos şi Hagios Vlasios în 1995. Scriitor prolific, IPS Ierótheos a publicat peste 60 de cărţi în limba greacă. Multe dintre ele au fost traduse în alte limbi, inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, arabă, română, rusă, sârbă, bulgară, maghiară şi chineză. Studiile sale se bazează pe teologia patristică şi se extind asupra problemelor contemporane. Cele mai recente cărţi ale Înaltpreasfinţiei Sale tratează probleme legate de genetică şi bioetică, văzute din perspectiva ortodoxă.