„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Dragostea pentru aproapele vindecă toate suferinţele”
Spitalul Recumed din Vaslui a fost sfinţit joi, 1 noiembrie 2018, de către Preasfinţitul Părinte Ignatie. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa autorităţilor locale şi a numeroşi invitaţi. În ziua pomenirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, joi, 1 noiembrie 2018, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba de sfinţire a Spitalului Recumed din Vaslui. La eveniment, pe lângă personalul care deserveşte această instituţie de ocrotire a sănătăţii, a fost prezent primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, precum şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii publice. Potrivit site-ului Eparhiei Huşilor, cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a rostit un scurt cuvânt în care a accentuat faptul că în îngrijirea bolnavilor credinţa în Dumnezeu este vindecătoare. De asemenea, Preasfinţia Sa a menţionat că dragostea faţă de bolnavi reprezintă un factor determinant pentru vindecarea sau ameliorarea suferinţelor şi a îndemnat să ne comportăm mereu cu dragoste, mai ales faţă de cei aflaţi în suferinţă: „Orice om bolnav are nevoie să-l simtă plenar pe Dumnezeu în sufletul său. Atunci când suntem în suferinţă, avem nevoie de credinţă pentru vindecare. Sfinţii au făcut minuni cu puterea credinţei, unde medicina nu mai putea să facă minuni. În toate, dragostea pentru aproapele este determinantă pentru vindecare, este cel mai bun medicament. Aceasta pentru că ea vindecă toate suferinţele şi orice rană sufletească sau trupească”. Spitalul Recumed este o investiţie privată şi aparţine firmei cu acelaşi nume, ce are şi două policlinici în municipiul reşedinţă de judeţ. Construirea unităţii a început în anul 2015, în prezent având 32 de paturi în care bolnavii primesc îngrijiri paliative.