„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Echipa „Providenţa“, voluntariat pentru pelerine
Pentru personalul din cadrul Spitalului, Policlinicii şi Fundaţiei medicale „Providenţa“, sărbătorile închinate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au reprezentat şi în acest an
un prilej de a veni în sprijinul oamenilor de pretutindeni, veniţi să se închine la sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei.
Pe parcursul săptămânii 10-15 octombrie 2017, întrucât au aşteptat la rând chiar şi câte 20 de ore pentru a ajunge la racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfintei Tecla, aproximativ 550 de persoane au necesitat servicii medicale la Punctul de Prim Ajutor organizat în curtea Catedralei Mitropolitane, numărul fiind dublu faţă de cel din 2016.
15.000 de pahare cu ceai cald împărţite pe timpul nopţii pelerinilor
Cu sprijinul Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, filiala Iaşi, Crucea Roşie - Iaşi, SC Antibiotice SA şi Farmacia Medikon din Iaşi, toţi cei implicaţi au reuşit să asigure linii de gardă non-stop, oferind primul ajutor şi medicaţia necesară. Totodată, au direcţionat pacienţii, acolo unde a fost cazul, către unităţile de primire urgenţe, prin intermediul SMURD şi al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.
De asemenea, în urma parteneriatului cu Alevia - Esenţa vie a naturii şi cu ajutorul Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia“ au fost oferite, la cortul „Providenţa“, peste 15.000 de pahare cu ceai cald, acestea fiind primite cu mare bucurie de către persoanele care, mai ales pe parcursul nopţii, au avut de îndurat temperaturile reci. Cei mici s-au bucurat şi ei de bomboanele şi iconiţele primite.
Medicina de bună credinţă fiind misiunea noastră, suntem recunoscători pentru împreuna-lucrare şi le mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă îndeplinirea ei.
Mulţumim tuturor pentru implicarea, dedicarea şi bucuria cu care s-a săvârşit lucrul bun!